Filiala Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR) marchează, miercuri seara, jubileul a 70 de ani de activitate neîntreruptă printr-o expoziţie cu un număr record de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă, semnate de cei 124 de creatori, care va fi vernisată la Galeria Helios din Timişoara.
Demersul plastic curatoriat de Daniela Constantin şi Adriana Lucaciu este găzduit pe simezele Galeriei Helios din Piaţa Operei, în perioada 2 - 18 iunie.
"Expoziţia pe care o propunem publicului este una absolut specială. Nu e puţin lucru să marchezi 70 de ani de activitate neîntreruptă a filialei noastre, printr-o expoziţie care reuneşte peste 120 de artişti şi care e găzduită de o galerie de artă care are, la rându-i, o activitate de peste cinci decenii", spune preşedintele UAPR Timişoara, Daniela Constantin, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Filiala Timişoara a UAPR a luat fiinţă în 1951, printre primele filiale ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, formată în anii 1950 prin dizolvarea Sindicatelor mixte de artişti plastici din Bucureşti şi din provincie, cu o vechime din anii 1924.
Primii membri ai filialei au fost renumiţi pictori şi sculptori locali, dar şi stabiliţi în Timişoara, provenind din diferite locuri ale ţării, cu studii fie în Academiile din ţară, fie în străinătate. Primul preşedinte al filialei a fost reputatul artist şi cadru didactic Iulius Podlipny.
Tradiţia artelor plastice în Timişoara începe odată cu anii 1923, când se conturează Asociaţia Bănăţeană de Arte Frumoase; în 1926 Asociaţia Amicilor Artelor Frumoase denumită din 1929 Societatea Academia Artelor Frumoase, elaborând şi un proiect de învăţământ artistic; în anii 1930 se inaugurează Salonul Artelor Frumoase. În 1933-1942 se transferă Şcoala de Arte Frumoase de a Cluj în Timişoara, denumită din 1939 Şcoala de Arte Decorative, astfel că pe lângă libera profesie de artist, învăţământul academic de artă înfloreşte. Din anii 1960 este înfiinţată Facultatea de Arte Plastice în cadrul Institutului Pedagogic Timişoara (apoi Universitatea de Vest Timişoara), urmând ca din anii 1996 să se formeze actuala Facultate de Arte şi Design, ai căror absolvenţi devin an de an membrii ai Filialei UAPFT.
Cu un număr de peste 260 de membri stagiari şi titulari Filiala Timişoara a UAPFT, are o foarte bogată activitate artistică, fiind printre primele trei ca mărime şi reputaţie din UAPR. Bogata sa activitate artistică s-a făcut cunoscută prin schimburi expoziţionale atât la nivel naţional cât şi internaţional, având artişti membrii cu un reputat palmares artistic.
Expoziţia poate fi vizionată de luni până vineri, între orele 10,00 - 18,00, şi sâmbătă între orele 10,00 - 20,00.
Filiala Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici din România, jubileul a 70 de ani de activitate neîntreruptă
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

25
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
25

16
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
16

1.655
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.655

17
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
17

22
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
22

31
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
31

9
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
9

79
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
79

79
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
79

8
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
8

17
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
17

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17

10
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
10
















Comentează