Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk și susține că Volodimir Zelenski ar fi trebuit să ia "ieri" decizia de a-și retrage forțele din regiunea Donbas, pentru a salva viețile multor oameni și permite sfârșitul fazei fierbinți a războiului.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 2 aprilie, ora 03.00 - Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
Ministerul Apărării rus a anunţat miercuri că forţele sale au preluat controlul deplin asupra regiunii Lugansk din estul Ucrainei, a relatat agenţia de presă oficială RIA Novosti, citată de Reuters.
Lugansk
Peste 99% din teritoriul regiunii Lugansk - una din cele patru regiuni ucrainene anexate în septembrie 2022 de către Rusia (Lugansk, Doneţk, în est, Herson şi Zaporojie, în sud), ceea ce Kievul şi majoritatea ţărilor occidentale au catalogat drept o acaparare ilegală de teritorii - se afla de mult timp sub controlul Rusiei.
Ministerul Apărării rus a declarat că forţele sale au cucerit satul Verhnia Pisarivka din regiunea Harkov (nord-est) şi localitatea Boikove din regiunea Zaporojie.
Ofensiva de primăvară
Rusia îşi desfăşoară în prezent ofensiva de primăvară-vară în Ucraina, iar ţinta sa principală sunt oraşele-fortăreţe din regiunea Doneţk - Konstantinovka, Slaviansk, Kramatorsk, Liman şi Pokrovsk, titrează miercuri presa de la Kiev.
Moscova vrea să ocupe Konstantinovka până pe 25 aprilie şi întreaga regiune Doneţk (est) până la sfârşitul anului, a anunţat tot miercuri un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, citat de Unian.





























Comentează