Regizoarea americană Kathryn Bigelow şi-a lansat marţi ultimul film, "A House of Dynamite", la Festivalul de Film de la Veneţia, declarând că speră că acest thriller încărcat de tensiune va avea efectul unui semnal de alarmă faţă de ameninţarea mereu prezentă a unei catastrofe nucleare, transmite Reuters.
Primul său film după o pauză de 8 ani urmăreşte derularea evenimentelor după ce o rachetă balistică neidentificată este lansată spre SUA, declanşând o cursă disperată pentru a afla cine este responsabil dar şi care este modalitatea cea mai bună de răspuns, conform Agerpres.
"Aceasta este o problemă globală, unde ne aflăm cu arsenalul nuclear?", se întreabă Bigelow, care în 2010 a devenit prima femeie care a primit premiul Oscar pentru regie cu filmul "The Hurt Locker" despre războiul din Irak.
"Desigur, nu putem decât să sperăm că poate vom reduce arsenalul nuclear într-o zi, dar până atunci trăim într-o casă din dinamită", a declarat ea într-o conferinţă de presă desfăşurată alături de protagoniştii producţiei, Idris Elba şi Rebecca Ferguson.
"Cum s-a ajuns să se creadă că distrugerea întregii planete ar putea fi o bună măsură defensivă?", s-a mai întrebat ea.
Filmul urmăreşte cele 18 minute necesare pentru ca racheta lansată din Pacific să lovească oraşul Chicago, interval de timp care se derulează prin ochii a numeroşi oficiali americani, de la preşedintele SUA şi până la o echipă de intercepţie anti-rachetă din Alaska şi la ofiţerii care lucrează în cadrul Centrului american de Comandă Strategică.
"(Există) aceşti oameni incredibil de competenţi care trebuie să acţioneze într-un interval de timp incredibil de scurt, iar soarta întregii planete este în joc", a mai susţinut regizoarea.
Ultimul film semnat de Bigelow este drama istorică "Detroit" (2017). Înainte de acesta, a realizat filmul "Zero Dark Thirty" despre vânătoarea lui Osama bin Laden.
Prin "A House of Dynamite", Bigelow reia naraţiunea amplă şi cu rezonanţă politică care a definit cea mai celebrată realizare a sa, "The Hurt Locker".
Analiştii din domeniul apărării cred că există până la 13.000 de arme nucleare în lume, în mâinile a nouă ţări - mai mult decât suficiente focoase nucleare pentru a distruge viaţa de pe Pământ de nenumărate ori, notează Reuters.
"Am construit aceste arme care ar putea pune capăt oricărei forme de viaţă şi este miraculos, sincer, că nu s-a întâmplat deja ceva oribil. Atât de multe dintre aceste arme au un sistem de declanşare extrem de rapid în ţări ca a noastră", a spus scenaristul Noah Oppenheim, fost preşedinte al NBC News.
Membrii distribuţiei au spus că interpretarea unor personaje prinse într-o criză nucleară a fost chinuitoare.
"Am învăţat că nu am curajul să intru în politică", a spus Elba, care îl interpretează pe preşedintele SUA. Jared Harris, care îl interpretează pe secretarul apărării al SUA, a împărtăşit acest sentiment. "Sunt recunoscător că nu voi fi niciodată pus în această situaţie", a spus el.
"A House of Dynamite" este unul dintre cele trei filme pe care Netflix, platforma americană de streaming, le prezintă la Festivalul de la Veneţia. Celelalte două sunt "Frankenstein" de Guillermo del Toro şi "Jay Kelly" de Noah Baumbach. Toate trei concurează pentru prestigiosul premiu Leul de Aur, care va fi acordat pe 6 septembrie.
Festivalul de Film de la Veneţia 2025: Kathryn Bigelow propune o meditaţie asupra ameninţării nucleare
Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 02-09-2025 19:54
Explorează subiectul
Articole Similare

35
Top 10 cărți care au impresionat în 2025
35

33
Milioane de oameni, un singur Revelion: petrecerea de pe plaja Copacabana, cea mai mare din lume
33

19
Verificarea informațiilor chiar contează: cum schimbă fact-checking-ul comportamentul utilizatorilor
19

413
Cum alungă lumea ghinionul de Anul Nou: obiceiuri bizare și surprinzătoare din toate colțurile globului
413

44
Biletele pentru concertele de Anul Nou ale Filarmonica George Enescu s-au epuizat în mai puțin de 30 de minute
44

108
Pictorița devenită celebră după restaurarea ratată a unei picturi cu Iisus Hristos a murit la 94 de ani
108

1.852
INTERVIU Revoluția văzută prin ochii unui copil prins și torturat 48 de ore. Drama Nicoletei Giurcanu: 'Am trăit iadul'
1.852

4.915
Ultima sa dorință nu va fi respectată: schimbare majoră la funeraliile celebrei Brigitte Bardot
4.915

25
Filarmonica 'George Enescu' începe 2026 cu două concerte. Biletele s-au epuizat în 30 de minute
25

3.449
Regizorul Cristian Mungiu trage cu „tunul” în autorități: „Stat căpușat de lacomi! Îi exonerează tocmai pe marii datornici!”
3.449

70
Mariah Carey doboară un nou record cu piesa 'All I Want for Christmas Is You'
70

66
Adrian Titieni preia interimatul la Teatrul Național București de la 1 ianuarie 2026
66

1.719
Obiceiurile vechi de Anul Nou pe care femeile le respectă cu strictețe. Vor avea parte de iubire și noroc în noul an
1.719

















Comentează