Echipa spaniolă FC Barcelona, care are două programate două meciuri în Rusia, vineri la Sankt Petersburg, împotriva formaţiei Zenit, şi duminică la Moscova, în compania echipei ŢSKA, aşteaptă decizia Euroligii masculine de baschet, care s-a întrunit de urgenţă joi dimineaţa la Barcelona, pentru a lua o decizie, în condiţiile conflictului armat din Ucraina, informează EFE, citat de Agerpres.
În cadrul acestei întâlniri de urgenţă, Euroliga evaluează diferite scenarii. Cel mai complex caz este cel al Barcelonei, care trebuie să se deplaseze la Sankt Petersburg, pentru meciul cu Zenit programat mâine (vineri).
"Nu este vorba atât de a intra în ţară, cât de a putea pleca", a declarat pentru EFE o sursă din cadrul clubului catalan. După meciul cu Zenit, Barca ar trebui să joace duminică la Moscova, cu ŢSKA.
"Autorităţile ruse ne garantează că zborul între Sankt Petersburg şi Moscova se poate face fără probleme, pentru că este un zbor intern. Sosirea la Sankt Petersburg poate fi însă întotdeauna o problemă, dar pentru a pleca din Rusia, cu jucători americani şi cu paşaport american, trebuie să vedem ce se întâmplă", a spus aceeaşi sursă.
Alex Abrines, unul dintre jucătorii Barcelonei, a comentat, printr-un tweet, că nu i se pare ''foarte amuzant" să fie nevoit să călătorească astăzi în Rusia şi consideră că meciul ar trebui să se dispute pe teren neutru, chiar dacă vede acest lucru complicat, din cauza timpului scurt rămas la dispoziţie.
În afara celor două meciuri pe care Barcelona le are de programate pe teritoriul Rusiei, în următoarele zile urmează să se dispute diferite partide cu participarea echipelor din această ţară.
Astfel, BITCI Baskonia primeşte astăzi (joi) vizita formaţiei UNICS Kazan, în timp ce ŢSKA Moscova are programat tot joia aceasta, la Munchen, un meci împotriva echipei Bayern.
Un purtător de cuvânt al Euroligii a declarat pentru EFE că "deocamdată" meciurile cu participarea echipelor ruse "se vor juca în conformitate cu planul", însă se urmăreşte evoluţia evenimentelor.
FC Barcelona, care are două două meciuri programate în Rusia, aşteaptă decizia Euroligii masculine de baschet, care s-a întrunit de urgenţă
București
9°C
Articole Similare

1.553
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.553

15
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
15

4.690
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
4.690

72
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
72

80
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
80

30
Bianca Andreescu, out de la Charleston
30

32
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
32

71
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
71

83
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
83

16
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
16

67
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
67

78
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
78

120
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
120
















Comentează