O puternică explozie survenită vineri la o fabrică de artificii din Turcia a provocat până în prezent 4 morţi şi 97 de răniţi, alţi 45 de angajaţi ai fabricii fiind daţi dispăruţi, au anunţat autorităţile turce, potrivit agenţiilor EFE şi AFP potrivit Agerpres.
Ministrul turc al sănătăţii, Fahrettin Koca, a declarat că în momentul deflagraţiei în fabrică se aflau 166 de persoane. El speră că unii dintre cei dispăruţi să fi reuşit să se salveze prin mijloace proprii în urma exploziei.
Incendiile împiedică echipajele de urgenţă să pătrundă în întreaga incintă a unităţii de producţie ce are circa 30 de clădiri, astfel că nu se ştie dacă mai există persoane prinse înăuntru. Avioane şi elicoptere participă la operaţiunea de stingere a incendiilor.
Explozia, descrisă de serviciile de urgenţă drept ''accident industrial'', s-a produs în cursul dimineţii la fabrica din oraşul Hendek, în nord-vestul Turciei.
Potrivit presei locale, în interiorul fabricii erau stocate circa 110 tone de materiale explozive.
O imensă ciupercă de fum alb s-a ridicat sute de metri în aer în timp ce se auzeau exploziile produse de focurile de artificii în interiorul uzinei.
Conform martorilor citaţi de mass-media turce, suflul exploziei a fost resimţit pe o rază de circa 50 de kilometri, unii localnici crezând că este vorba despre un cutremur.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a trimis trei miniştri la faţa locului, fapt ce arată îngrijorarea autorităţilor faţă de acest incident.
În aceeaşi uzină au mai avut loc două explozii, în anii 2009 şi 2014, soldate împreună cu doi morţi şi circa 40 de răniţi.
Explozie puternică la o uzină de artificii în Turcia; 4 morţi, 97 de răniţi şi 45 de dispăruţi
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
6

981
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
981

1.413
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.413

69
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
69

30
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
30

45
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
45

3.869
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
3.869

30
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
30

109
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
109

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.140
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.140

742
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
742

36
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
36















Comentează