EximBank a înregistrat la finele anului trecut un profit de 113,5 milioane de lei, aceasta fiind cea mai bună performanţă financiară a băncii din ultimii nouă ani, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Banca administra, la sfârşitul lui 2018, expuneri totale în valoare de opt miliarde de lei, în creştere cu 30% faţă de perioada similară din 2017.
"Rezultatul evidenţiază eforturile băncii de valorificare a resurselor şi capacităţilor sale, cât şi controlul strict al riscurilor şi al cheltuielilor operaţionale, în ciuda constrângerilor competitive ale pieţei. Anul trecut am crescut creditarea cu 27% faţă de 2017, ajungând la un portofoliu de credite de 4,6 miliarde de lei, lucru care ne-a consolidat poziţia pe zona de creditare corporate prin câştigarea de cotă de piaţă. Creşterea activelor ne-a propulsat pe locul 12 în clasamentul băncilor de pe piaţa locală, cea mai înaltă poziţie ocupată de EximBank până în prezent. Cât priveşte variaţia semnificativă a profitului faţă de anul precedent, aceasta a fost marcată major de îmbunătăţirea calităţii activelor şi de creşterea gradului de recuperare a creanţelor neperformante, dar şi de buna gestionare a portofoliului de produse complementare finanţării - produse de trezorerie şi cash management - care şi-au majorat contribuţia în profitul băncii", a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.
El a menţionat că eforturile pe care banca le-a depus pentru a convinge mediul de afaceri că este capabilă să propună soluţii financiare complexe şi atractive pentru absolut toate tipurile de companii s-au materializat în 2018 în dublarea numărului de clienţi, respectiv în triplarea soldului creditelor trase (de la 1 miliard lei la peste 3,4 miliarde de lei), comparativ cu 2012.
"Portofoliul nostru include parteneri noi din domenii diverse, EximBank reuşind să încheie anul trecut acorduri atât cu companii din elita business-ului românesc, cât şi cu firme mici şi mijlocii. De altfel, finanţarea şi garantarea IMM-urilor reprezintă 84% din contractele noi încheiate acest fapt confirmând orientarea resurselor băncii către sprijinirea companiilor cu necesităţi şi potenţial de creştere, în concordanţă cu misiunea asumată", a adăugat Traian Halalai.
Anul 2018 a marcat pentru EximBank şi atingerea unui maximum în ceea ce priveşte capacitatea de reprezentare fiind continuat procesul de extindere a reţelei comerciale. Banca deţine în prezent 25 de puncte de reprezentare, faţă de 12 la finele lui 2012.
"În ceea ce priveşte obiectivele pentru 2019, acestea urmăresc consolidarea afacerilor, urmând un ritm firesc după perioadele anterioare de expansiune agresivă, şi avem încredere că evoluţia de până acum ne va oferi toate premisele pentru a încheia un nou an de creştere", a mai spus Traian Halalai.
EximBank se implică activ de peste 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa românească de garanţii şi asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, se infuzează în economia reală, contribuind la creşterea competitivităţii companiilor locale.
EximBank a înregistrat cea mai bună performanţă financiară a băncii din ultimii nouă ani
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

508
Situaţie critică în agricultură şi din industria alimentară! Florin Barbu îi acuză pe Ilie Bolojan și Alexandru Nazare: Nu am fost chemat la Guvern!
508

20
Studiu: Românii ocupă locul 3 în topul global al celor mai generoşi utilizatori Revolut
20

63
Federația aviatorilor cere ca piloții să aibă controlul asupra zborurilor în zone periculoase
63

34
Preţul litrului de motorină a trecut pentru prima dată pragul de 2,50 euro în Germania
34

25
Războiul cu Iranul a costat SUA circa 30 de miliarde de dolari (FT)
25

1.370
Românii au intrat în 'săptămâna patimilor financiare'. Adrian Negrescu avertizează: răul nu a trecut, ce urmează după Paște
1.370

17
Bursa de la Bucureşti (BVB) a închis pe verde şedinţa de tranzacţionare de marţi
17

62
Ministrul Agriculturii: Vom avea criză alimentară dacă nu intervenim. Ducem agricultura în faliment
62

2.698
FOTO România accelerează mega-proiectul strategic pentru Europa și devine jucător-cheie: Legătura pentru reconstrucția Ucrainei trece prin țara noastră
2.698

17
UE a lansat competiţia pentru premiul "Capitalele europene ale turismului" 2027
17

1.023
Va ajunge România să raționalizeze combustibilii? Dacă va trebui să luăm așa măsuri, le vom lua
1.023

28
Ministrul Economiei: Nu avem glob de cristal să știm cum vor evolua prețurile
28

48
Industria avicolă poate acoperi cererea de ouă;românii consumă cu 50% mai mult, în perioada Sărbătorilor Pascale
48















Comentează