Exerciţiul antiterorist organizat, marţi, de Serviciul Român de Informaţii are ca obiectiv principal verificarea modului în care instituţiile cooperează şi comunică între ele într-o situaţie cu multe necunoscute, precizează instituţia.
Sursa citată menţionează că este vorba despre un exerciţiu organizat anual cu instituţiile din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.
"Se derulează dinamic în mai multe puncte din ţară. Pentru a fi veridic şi cât mai util pentru participanţi, nu putem dezvălui exact locurile în care vor exista incidente. În scenariile pe care le-am pus în practică astăzi am avut în vedere o cazuistică relevantă din ultimii ani în multe atentate teroriste din Europa şi nu numai. Este vorba de atacatori singuratici, în proces rapid de radicalizare, care acţionează la întâmplare în zone foarte aglomerate şi care ulterior se retrag de la locul faptei. Obiectivul principal al exerciţiului este verificarea modului în care instituţiile cooperează şi comunică între ele într-o situaţie cu multe necunoscute", adaugă SRI.
Serviciul Român de Informaţii a anunţat, marţi dimineaţă, un exerciţiu antiterorist în mai multe puncte din Bucureşti, judeţele Giurgiu şi Braşov, cu muniţie de manevră, dar şi mijloace pirotehnice.
Exercițiu antiterorist. SRI verifică modul în care instituţiile cooperează într-o situaţie cu multe necunoscute
Explorează subiectul
Articole Similare

235
Se construiește Drumul Expres cu rol strategic pentru România: Țara noastră devine jucătorul cheie în reconstrucția Ucraina post război
235

579
VIDEO Statul strânge cureaua românilor corecți, dar deschide portița marilor datornici: Recorder, investigație-bombă despre 'groparii' firmelor cu datorii uriașe la stat
579

6
Schiori rătăciți pe munte, salvați de jandarmi. Ceața a îngreunat misiunea
6

1.418
Vreme severă în Capitală: autoritățile au activat centrul de urgență - ce probleme au apărut pe străzi
1.418

19
Avertisment al Poliției de Frontieră: Traficul afectat de vremea severă – posibile întârzieri și restricții temporare
19

59
Bărbat amendat cu 12.500 de lei pentru că nu le-a permis poliţiştilor să verifice un câine
59

28
Anchetă în cazul fetiței de două luni care a murit la Spitalul de Copii din Iași: Părinții acuză medicii din Vaslui de diagnostic greșit și trimitere întârziată
28

4.268
Mii de români reevaluați, rezultatele controalelor surprind. Ministrul Muncii avertizează: 'Vom sesiza Parchetul'
4.268

3.255
VIDEO Misterul Amaterasu: O particulă extrem de puternică a venit din cosmos și nimeni nu înțelege exact cum funcționează
3.255

41
Motivul pentru care nu e bine să aruncăm șervețele umede în toaletă
41

14
Impact între un autotren și un autoturism în Neamț, un copil de 11 ani a fost rănit
14

5.504
Lovitură la vârful IGPR: DNA expune mecanismul prin care fostul comisar-șef Stanciu, cu soția bancheră, manevra secrete financiare în avantaj de afaceri | RECHIZITORIU
5.504

925
VIDEO A furat 15 plăcuțe de înmatriculare ca să și decoreze camera. 'Colecționarul' a fost prins de polițiști și dus la audieri
925

















Comentează