PRIAevents şi Consiliul Concurentei organizează luni un eveniment online dedicat concurenţei şi mediului de business, în cadrul căruia vor fi dezbătute politicile concurenţiale în sectoarele cheie din economie.
"Concurenţa este un mecanism vital al economiei, Consiliul Concurenţei având un rol foarte important pentru asigurarea unui mediu concurenţial sănătos. Astfel se încurajează eficienţa şi inovaţia şi se reduc preţurile. De asemenea, companiile sunt încurajate să ofere consumatorilor bunuri şi servicii în termenii cei mai favorabili. Pieţele nu funcţionează întotdeauna eficient, făcând rău economiei, consumatorilor şi societăţii. Atunci când se întâmplă aşa, autorităţile de concurenţă verifică ce se întâmplă în acele sectoare ca să înţeleagă dinamica concurenţei în aceste sectoare, iar astfel pot să identifice motivele pentru funcţionarea slabă a sectorului şi să recomande diverse politici sau acţiuni pentru rezolvarea problemelor", susţin organizatorii.
În acest context, politicile concurenţiale trebuie cunoscute şi înţelese de către toţi cei care sunt implicaţi în economie.
Companiile trebuie să cunoască atât modalităţile prin care pot fi protejate de legislaţie în cazul în care devin victime ale unor practici anticoncurenţiale, dar şi care sunt sancţiunile pe care le pot primi dacă decid încălcarea normelor. "Este foarte important să cunoască aceste reglementări atât mediul de afaceri, dar şi persoanele fizice, mai ales ca în această ediţie aducem în prim plan si abordarea europeană asupra aspectelor legate de concurenţă", subliniază organizatorii evenimentului.
Printre participanţii la dezbateri se numără: Bogdan Chiriţoiu - preşedintele Consiliul Concurenţei, Alexander Winterstein - Head of Unit, DG Competition; project leader "Competition policy and the European Green Deal", Cristian Erbaşu - preşedinte FPSC, Constantin Damov - preşedintele Coaliţiei pentru Economia Circulară, George Bădescu - director executiv AMRCR.
Focusul este în continuare asupra luptei împotriva cartelurilor, a abuzului de poziţie dominantă a companiilor în sectorul lor de activitate, precum şi asupra fuziunilor si achiziţiilor, a concurenţei neloiale, a preţurilor şi a altor practici de concurenţă, a achiziţiilor publice şi ajutoarelor de stat, dar şi asupra concurenţei neloiale.
În cadrul conferinţei PRIA Competition 2021 vor fi anunţate şi noutăţile legislative în ceea ce priveşte concurenţa.
Eveniment organizat luni de PRIAevents şi Consiliul Concurenţei - Politicile concurenţiale în sectoarele cheie din economie
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

21
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
21

390
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
390

30
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
30

19
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
19

18
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
18

49
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
49

48
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
48

118
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
118

110
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
110

61
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
61

130
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
130

3.313
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.313

81
Cum arată factura pentru UE după 30 de zile de război în Iran
81
















Comentează