Ilia Malinin, supranumit "zeul cvadruplu", singurul patinator care a reușit un backflip după foarte mulți ani, i-a lăsat pe toți mască după ce în finala masculină de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice a obținut doar locul 8, deși era favorit la medalia de aur. Psihologul Andreea Trandafirescu a explicat ce se întâmplă cu unii sportivi în momentele importante din carieră.
Șocat și cu ochii în lacrimi, patinatorul american, dublu campion mondial, a căutat o explicație după ce a reușit cu greu să-și termine programul: „Pur și simplu a fost ceva care m-a copleșit și am simțit că nu mai am control”.
"Apar gânduri intruzive, se îngustează câmpul atențional"
Psihologul Andreea Trandafirescu spune că uneori intervine anxietatea competițională.
"Zeul Quad a căzut pe Pământ”, au titrat ziarele, iar Ilia Malinin a formulat, poate fără să își propună, una dintre cele mai clare descrieri ale anxietății competiționale: „a fost ca și cum atâtea gânduri negative mi-au inundat mintea și pur și simplu nu le-am putut controla.” Ca psiholog, eu citesc aici nu o lipsă de pregătire, ci un posibil episod de suprasolicitare cognitivă în condiții de presiune maximă: apar gânduri intruzive, se îngustează câmpul atențional, iar controlul executiv (inhibiția, flexibilitatea cognitivă, menținerea focusului) scade. În sporturile cu execuție de mare finețe, această încărcare mentală poate interfera direct cu accesul la automatismele motorii consolidate.", a spus Andreea Trandafirescu, pentru STIRIPESURSE.RO.
"Progresul apare când accepți procesul, nu doar rezultatul"
Psihologul a explicat ce se întâmplă cu unii sportivi care sunt în centrul atenției, sau ' pe val' cum se mai spune, și de la care toți se așteaptă la rezultate de excepție la toate competițiile.
"Privind parcursul lui Malinin devine evident cât de mult se joacă totul în interior: în echilibrul dintre autoîncredere, activare emoțională și autoreglare. Un scenariu plauzibil este că sportivul era pregătit, iar încrederea lui era justificată prin antrenament și istoricul de reușite; totuși, chiar și la un nivel înalt de competență, momentul competițional poate activa o formă de monitorizare excesivă a performanței: încercarea de a controla conștient ceea ce funcționează optim pe pilot automat. Paradoxal, cu cât miza este mai mare, cu atât crește riscul ca mintea să intervină prea mult, iar această intervenție să fragmenteze prezența.
De aici, lecția sportului pentru viața „nesportivă” este extrem de valoroasă. Principiile performanței se aplică direct vieții cotidiene: cum ne stabilim obiectivele, cum tolerăm frustrarea, cum gestionăm refuzuri și nereușite, ce facem cu greșelile repetate și, mai ales, de câte ori ne ridicăm ca să încercăm încă o dată. Un sportiv „pierde” în antrenament de sute, mii sau zeci de mii de ori nu pentru că nu e bun, ci pentru că antrenamentul înseamnă calibrare, feedback și consolidare. Repetiția reduce probabilitatea erorilor și crește stabilitatea execuției. În viață, mecanismul este același: progresul apare când accepți procesul, nu doar rezultatul.", mai spune psihologul.
Anxietatea competițională
Presiunea nu dispare niciodată pentru un sportiv, chiar dacă sportivul are rezultate de excepție, și atunci poate să apară anxietatea competițională.
"Păcatul nostru frecvent este căutarea vinovatului în exterior: context, oameni, circumstanțe. Din punct de vedere psihologic, această poziționare reduce controlul personal și întreține neputința. Cheia se află în ceea ce putem educa noi: locusul de control intern. Frica de eșec poate genera evitare, ezitare și rigiditate; rușinea de greșeală activează perfecționism și auto-critică, pentru că am fost educați să asociem greșeala cu lipsa de valoare. La polul opus, poate apărea supraîncrederea fără pregătire, care duce la expunere prematură și la o corecție dură din partea realității. Însă în cazul sportivilor de top, supraîncrederea poate coexista cu anxietatea competițională, pentru că presiunea evaluării nu dispare doar fiindcă ești bun.", a explicat Andreea Trandafirescu.
Și pentru un sportiv de performanță, uneori un eșec este greu de gestionat.
"Iar aici e partea cu adevărat importantă: putem ridica standardele și în interiorul nostru, cu condiția să fim conștienți că nimic nu se construiește peste noapte. Repetiția, expunerea graduală la disconfort și asumarea zilelor mai puțin bune sunt parte din antrenamentul psihologic al rezilienței. O zi slabă nu este un verdict; este o informație despre resurse, încărcare și nevoie de reglare. Standardele sănătoase cer consecvență, iar asta înseamnă să continui să îți urmezi visul sau ideea, să te recalibrezi și să revii, încă o dată, la ceea ce ai de făcut. Pentru că merităm cu toții să ne bucurăm de împlinirea propriilor visuri!", a mai spus psihologul clinician, autor al cărții "ȘI TU POȚI! O poveste motivațională pentru copii și adolescenți".
Comentează