Conducerea Senatului a decis să includă pe ordinea de zi a plenului de marţi avizul Comisiei juridice cu privire la cererea DNA privind începerea urmăririi penale a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, într-un dosar privind organizarea unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici, votul cu bile urmând să fie dat de senatori după ora 17,00, informează agerpres.ro.
Comisia juridică a Senatului a dat pe 26 septembrie aviz negativ cererii de începere a urmăririi penale a ministrului Viorel Ilie. Avizul Comisiei juridice este înscris pe ordinea de zi a Biroului permanent de marţi, aflat în desfăşurare.
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul a fost audiat pe 13 septembrie la Comisia juridică a Senatului. Viorel Ilie s-a declarat "complet nevinovat" de acuzaţiile aduse de procurorii DNA.
Pe 25 august, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Viorel Ilie pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.
Emoții pentru Viorel Ilie! Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, la mâna colegilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.620
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.620

518
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
518

589
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
589

1.189
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.189

3.287
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.287

1.015
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.015

2.583
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.583

4.837
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.837

14.534
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.534

982
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
982

626
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
626

3.137
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.137

1.605
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.605
















Comentează