Cel mai înalt gradat al Pentagonului, generalul Mark Milley, a fost atât de îngrijorat de sănătatea mentală a lui Donald Trump în ultimele zile ale mandatului său, încât a luat măsuri în secret pentru a evita un război cu China, potrivit unei noi cărţi, citată de AFP.
Generalul Mark Milley, şeful Statului Major al SUA, i-a telefonat omologului său chinez pentru a-l asigura că Statele Unite nu vor ataca China, au afimat jurnaliştii cotidianului Washington Post Bob Woodward şi Robert Costa în cartea lor "Peril", care urmează să apară în următoarele zile, informează Agerpres.
Potrivit unor fragmente publicate de Washington Post şi CNN, generalul Milley i-a pus pe adjuncţii săi să promită că nu vor asculta imediat niciun ordin extrem de la Donald Trump, în special privind utilizarea armei nucleare, după înfrângerea electorală a preşedintelui republican la 3 noiembrie.
Serviciile americane de informaţii ajungând la concluzia că China considera iminent un atac american, şeful Statului Major i-a telefonat generalului Li Zuocheng de două ori: la 30 octombrie, cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale americane, şi la 8 ianuarie, la două zile după asaltul partizanilor lui Donald Trump asupra Capitoliului de la Washington.
"Generale Li, vreau să vă asigur că statul american este stabil şi că totul va fi bine", i-a spus el în cursul primului apel telefonic, potrivit acestei cărţi bazate pe mărturiile anonime a 200 de responsabili americani. "Nu vom ataca, nici nu vom desfăşura operaţiuni militare împotriva voastră", a mai adăugat.
Generalul Milley i-a telefonat din nou omologului său chinez două luni mai târziu, după asaltul mortal asupra Congresului SUA care a făcut să se clatine democraţia americană şi în timp ce Donald Trump contesta victoria electorală a lui Joe Biden.
"Totul este în regulă", i-a spus el. "Dar democraţia este uneori dezordonată", a continuat.
Pe de altă parte, generalul Milley a reunit Statul Major pentru a sublinia că, dacă Donald Trump ordonă o lovitură nucleară, el este cel care trebuie să fie informat mai întâi. Generalul le-a cerut tuturor ofiţerilor reuniţi să confirme că au înţeles corect, au adăugat jurnaliştii Woodward şi Costa, potrivit cărora a fost un "jurământ".
El i-a mai cerut directorului CIA din acea perioadă, Gina Haspel, şi şefului serviciului de informaţii militare, Paul Nakasone, să supravegheze orice comportament instabil al lui Donald Trump.
"Unii pot crede că Milley şi-a depăşit autoritatea şi şi-a atribuit puteri excesive", au scris autorii volumului.
Dar el era convins că face ceea ce trebuie pentru ca "să nu existe o ruptură istorică în ordinea internaţională, nici un război accidental cu China sau cu alţii şi ca arma nucleară să nu fie utilizată", au adăugat ei.
Solicitat, Statul-Major american s-a abţinut de la orice comentariu.
Dar senatorul republican de Florida Marco Rubio s-a indignat de acţiunile generalului Milley, solicitându-i lui Joe Biden să-l demită "imediat" din funcţie pe şeful Statului Major.
"Generalul Milley a încercat să-şi justifice comportamentul afirmând că judecata militară este mai echilibrată decât cea a comandamentului civil", a scris Marco Rubio într-o scrisoare deschisă.
"Este un precedent periculos pe care generalul Milley sau alţii l-ar putea folosi în viitor", a adăugat el. "Acest lucru riscă să distrugă principiul bine stabilit în ţara noastră al controlului civililor asupra militarilor", a continuat senatorul.
Generalul Milley, ca şi Gina Haspel, s-a temut că Donald Trump va lansa un atac asupra Chinei sau Iranului pentru a crea o criză şi a încerca astfel să rămână la putere.
"Situaţia este foarte periculoasă", a spus directorul CIA. "Vom ataca pentru ego-ul lui?", a continuat ea.
A doua discuţie dintre şeful Statului Major american şi generalul Li a avut loc a doua zi după o conversaţie telefonică cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, care dorea să se asigure că Donald Trump nu poate folosi codurile nucleare.
Sute de manifestanţi pro-Trump şi membri ai unor grupuri extremiste au atacat Congresul în timp ce parlamentarii erau adunaţi pentru a certifica victoria lui Joe Biden. Atac în care au murit cinci persoane.
Nancy Pelosi a făcut public acest apel, într-o scrisoare adresată grupului său parlamentar, dar fără a intra în detalii. Bob Woodward şi Robert Costa au publicat transcrierea conversaţiei.
"Care sunt măsurile posibile pentru a împiedica un preşedinte dezechilibrat să declanşeze ostilităţi armate sau să aibă acces la coduri şi să ordone un atac nuclear?", a întrebat Nancy Pelosi.
"Dacă nici măcar nu-l pot împiedica să atace Capitolul, cine ştie ce altceva mai poate face?", a adăugat ea. "E nebun. Ştiţi că este nebun (...), iar ceea ce a făcut ieri este o dovadă în plus a nebuniei sale", a continuat Nancy Pelosi.
"Sunt total de acord cu dumneavoastră", i-a răspuns generalul Milley. Dar, a asigurat-o el, lanţul de comandă nucleară trece prin "o mulţime de controale" pentru a preveni utilizarea abuzivă a bombei de către un preşedinte.
Șeful Pentagonului se temea că Donald Trump va ordona un atac nuclear asupra Chinei
Explorează subiectul
Articole Similare

493
Alertă pe calea ferată - Tren cu zeci de pasageri la bord, scos de pe șine de o avalanșă, în Alpii elvețieni
493

20
Dosarul nuclear iranian - Trump îi trimite pe Witkoff şi Kushner la Geneva
20

2.042
Atac brutal al Rusiei în Ucraina: Moscova a lansat rachete hipersonice Zircon, rachete balistice și drone / Opt zone vizate
2.042

1.648
Frigul pune din nou stăpânire pe țară - A fost emis cod galben de viscol
1.648

2.290
Se adeverește cel mai negru coșmar pentru Donald Trump: „Rusia își întărește arsenalul nuclear în Arctica. Amintește de epoca Războiului Rece”
2.290

37
Starea de asediu din Guatemala a dus la scăderea criminalității
37

80
Dispută politică la Praga - Ample manifestații în favoarea președintelui Petr Pavel
80

61
Armata siriană a preluat controlul bazei al-Shaddadi de la forțele americane
61

112
Liderii militari din Marea Britanie și Germania fac front comun: Rusia "a făcut o mutare decisivă înspre Vest". Reînarmarea nu este o instigare la război
112

1.540
Israelul își consolidează controlul asupra Cisiordaniei/ Este o anexare de facto
1.540

28
Furtună puternică în Noua Zeelandă: A perturbat transporturile şi a lăsat mii de rezidenţi fără curent electric
28

35
Cel puţin 444 de deţinuţi politici au fost eliberaţi în Venezuela
35

122
Grecia riscă să piardă un peisaj unic în lume: Insula sub asediul dezvoltării imobiliare
122

















Comentează