După un scandal care aproape a rupt coaliția, Legea bugetului a fost adoptată în comisii: Se merge în plenul reunit

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 19-03-2026 19:33

Actualizat: 19-03-2026 19:37

Article thumbnail

Sursă foto: Stiripesurse.ro

Comisiile reunite de buget-finanţe au dat vot, joi, pe proiectul bugetului de stat pe 2026 şi proiectul bugetului asigurărilor de stat pe 2026. Urmează dezbaterea şi votul în plenul reunint al celor două Camere. Liderii coaliţiei afirmau că votul final pe buget se va da cel mai probabil vineri, informează News.ro.

De la ora 20.30 vor începe dezbaterile asupra Legii bugetului în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților.

Au adoptat Legea bugetului în comisiile de specialitate

Comisiile de buget-finanţe din cele două Camere au adoptat, joi după-amiază, proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor de stat pe 2026. De data aceasta, în urma acordului din coaliţie, nu au mai existat blocaje astfel că bugetul a trecut cu 38 de voturi ''pentru'' şi 13 voturi ''împotrivă''. 

Opoziția acuză puterea

AUR a anunţat că amendamentul său pentru indexarea pensiilor în conformitate cu legea a fost respins de coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR

”Coaliţia de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR a pus interesele politice deasupra drepturilor constituţionale ale milioanelor de pensionari care aşteptau să li se facă dreptate. În şedinţa de astăzi din comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament, majoritatea a respins amendamentul AUR depus la legea bugetului de stat, care prevedea indexarea pensiilor cu rata anuală a inflaţiei, un drept care a fost încălcat abuziv de guvernanţi”, a transmis formaţiunea. 

Amendamentul AUR este pentru aplicarea prevederilor stipulate în Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care hotărăşte mecanismul legal de majorare a pensiilor pentru protejarea puterii de cumpărare a pensionarilor.

”Cu alte cuvinte, AUR a cerut respectarea legii. PSD s-a poziţionat alături de PNL, USR şi UDMR împotriva legii, împotriva pensionarilor, împotriva dreptăţii. Dacă amendamentul AUR nu va fi votat în plenul Parlamentului, pensionarii vor avea în continuare pensiile îngheţate, în condiţiile în care preţurile la alimente, medicamente, utilităţi sunt o piatră grea care atârnă de economiile părinţilor şi bunicilor noştri”, spunea AUR. 

Potrivit AUR, impactul bugetar invocat drept justificare pentru a respinge amendamentul nu este altceva decât o scuză. Măsura propusă poate fi implementată cel mai devreme de la 1 mai 2026, impactul efectiv asupra exerciţiului bugetar 2026 fiind doar pentru 8 luni calendaristice, ceea ce scade necesarul de finanţare aferent anului curent la numai 12,8 miliarde.

”Finanţarea este transparentă şi realizabilă prin suplimentarea subvenţiei deja existente în bugetul asigurărilor sociale. AUR denunţă ipocrizia coaliţiei care pretinde că este dispusă la „compromisuri” pentru a ajuta categoriile vulnerabile, acordându-le, de fapt, mici ajutoare care nu le ajută cu nimic într-o economie inflaţionistă aflată în recesiune. AUR va continua să îşi susţină amendamentele în plenul Parlamentului şi va vota pentru binele cetăţenilor, ori de câte ori va fi nevoie”, menţiona AUR în comunicat. 

Google News
Comentează
București
Temperatură6°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri