Ungaria nu va sprijini Ucraina în actualul conflict al acesteia cu Rusia atât timp cât Kievul continuă să priveze minoritatea maghiară de drepturile ei, a declarat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, care a insistat că ţara sa susţine o relaţie de ''respect reciproc'' cu Moscova, scrie agenţia EFE, potrivit Agerpres.
''Dacă ucrainenii nu renunţă la aceste politici, posibilităţile guvernului ungar de a sprijini Ucraina, inclusiv în actualul conflict, sunt puternic limitate'', a explicat şeful diplomaţiei ungare într-o declaraţie acordată cotidianului Magyarnemzet.
Etnicii maghiari din Ucraina trăiesc ''în privare de drepturi şi, în unele cazuri, ajung să sufere hărţuire fizică'', iar ''aceasta este inacceptabil'', a remarcat Szijjarto.
La o reuniune cu omologii săi din statele membre NATO desfăşurată la începutul lunii, el calificase de asemenea 'inacceptabil' faptul că guvernul de la Kiev foloseşte provocările din estul Ucrainei drept scuză pentru a continua să restrângă drepturile minorităţilor naţionale, inclusiv ale etnicilor maghiari din Transcarpatia.
Cât despre relaţiile Ungariei cu Rusia, în actualul context al tensiunilor militare de la frontiera ruso-ucraineană şi al ameninţărilor SUA şi Uniunii Europene cu sancţiuni împotriva Moscovei în cazul unui atac asupra Ucrainei, Peter Szijjarto a menţionat în declaraţia pentru Magyarnemzet că ''interesul ungarilor constă în relaţii pragmatice şi bazate pe respect reciproc cu Rusia'', adăugând că ''dialogul nu are alternativă''.
Premierul ungar Viktor Orban are programată pentru 1 februarie o întrevedere la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin. Opoziţia ungară i-a cerut să-şi anuleze această vizită, considerând-o dăunătoare intereselor naţionale ale Ungariei în situaţia actuală.
După Croația, încă o țară NATO întoarce spatele Ucrainei: 'Posibilităţile de a sprijini Ucraina, inclusiv în actualul conflict, sunt puternic limitate'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

6.266
FOTO Dovada că România chiar a pus lupul paznic la oi: Bolojan și Nicușor Dan au 'ciuruit' bugetele instituțiilor pe care le-au reprezentat
6.266

26.319
Brigitte Macron, despre despărțirea dificilă care se prefigurează: "O să fie o suferință sfâșietoare”
26.319

29.288
EXCLUSIV Asalt final susținut de Nicușor Dan: Coaliția pregătește o decizie politică majoră
29.288

8.811
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
8.811

4.701
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
4.701

1.982
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
1.982

17.223
De ce supremația aeriană a SUA s-a oprit în fața buncărelor iraniene de neatins
17.223

25.476
Bătaie între tricolori după ratarea calificării. Jurnaliștii turci descriu scene „șocante” în vestiarul jucătorilor români
25.476

12.331
Problema adresei de domiciliu de pe noua carte de identitate, rezolvată: Guvernul simplifică procedurile
12.331

24.697
Premieră absolută în SUA: Trump face mutarea pe care nu a îndrăznit să o facă niciun președinte în 165 de ani
24.697

4.462
VIDEO Le Figaro: În spatele videoclipurilor virale publicate de Casa Albă stă o strategie de diversiune a lui Donald Trump
4.462

16.184
Matematica divorțului Bolojan - Grindeanu. Cine are prima șansă să formeze alt Guvern
16.184

84.738
VIDEO Primul oraș din România care deja se pregătește pentru anul 2050: proiectul care va stârni invidie în regiune
84.738
















Comentează