Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, va fi primită, miercuri, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita va oferi prilejul unei discuţii aprofundate privind modalităţile de diversificare şi aprofundare ale dialogului bilateral, în continuarea întrevederii din 10 iunie a celor doi înalţi oficiali, în marja Summitului Formatului B9 de la Bucureşti, informează Agerpres.
De asemenea, vizita are loc în contextul în care anul acesta se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI (Budapesta, 29 noiembrie 2002).
Administraţia Prezidenţială arată că preşedintele Iohannis va evidenţia, cu prilejul vizitei, deschiderea părţii române pentru consolidarea dialogului şi cooperării bilaterale cu Ungaria, "stat vecin deosebit de important", în vederea promovării de proiecte de interes comun, în beneficiul celor două state şi al cetăţenilor lor, indiferent de etnie.
"Va fi reiterat interesul părţii române pentru o cooperare pragmatică şi orientată spre rezultate concrete, structurată pe baza principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale ale cooperării bilaterale", indică sursa citată.
Cei doi şefi de stat vor aborda şi situaţia actuală din plan regional, european şi global, ca urmare a agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, urmând a fi analizate implicaţiile pe diverse planuri: securitar, umanitar, economic, al crizei alimentare şi altele. Vor fi abordate şi consecinţele în plan regional, în raport cu state partenere precum Republica Moldova, precizează Administraţia Prezidenţială.
În ceea ce priveşte agenda europeană, preşedinţii României şi Ungariei vor discuta despre extinderea Uniunii Europene şi măsurile coordonate la nivelul Uniunii pentru a răspunde actualei crize din domeniul energiei.
Cei doi demintari vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.
După controversele stârnite de Viktor Orban, acum președintele Ungariei vine în România
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

195
BNR apasă frâna: Dobânda-cheie 'îngheață', avertisment privind scumpirile și efectele crizei energetice
195

920
Rusia este acuzată că ar fi oferit Iranului o hartă secretă a infrastructurii energetice din Israel: Alianța s-ar putea extinde
920

902
Scandal pe concediile medicale - Ilie Blojan, acuzat că blochează OUG pentru bolnavii cu afecțiuni grave: 'Nu scapă nimeni'
902

1.214
'Aprilie negru' e aici. Oficialii confirmă: Trecem prin cea mai gravă criză care lovește petrolul, gazele și alimentele
1.214

1.152
VIDEO J.D. Vance a ajuns în Ungaria. Îl susține oficial pe Viktor Orban în alegeri: Sunt bucuros să mă văd cu prietenul meu!
1.152

7.049
VIDEO Descinderi în Capitală, după ce Dorian Popa și Meko au pus interlopii să îl bată pe Alex Bodi. S-a lăsat cu pumni în cap
7.049

3.070
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
3.070

2.690
Cutremur pe piața muncii din România: mii de angajați din mai multe industrii, vizați de concedieri în acest an
2.690

2.518
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze miliarde de euro din exporturi
2.518

4.781
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
4.781

2.236
VIDEO Marinela Mincă, reacție după avizul negativ al CSM: 'Am ce să îmi reproşez. Mă ambiţionez să dovedesc că a fost doar o întâmplare' / Planul pentru evitarea prescripției la DNA
2.236

5.115
Mircea Lucescu, în stare critică după infarct: Răzvan Lucescu a fost chemat de urgență la spital / Ce spune ministrul Sănătății
5.115

5.080
Un acționar de la clubul CFR Cluj a murit: era milionar și un jucător-cheie pe piața de energie
5.080
















Comentează