Dragoș Damian: Începe un nou sezon de speculă, dragi români. Baftă!

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 10-03-2026 17:50

Actualizat: 10-03-2026 17:51

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Din cauză că nu mai avem fabrici, uzine și combinate de mâncare, chimie, energie și apărare, din cauză că am pierdut orice control pe lanțurile de aprovizionare și din cauză că rețelele de distribuție fac ce vor ele, începe specula.

A fost speculă in pandemie, a fost speculă anul trecut, o să fie speculă și anul ăsta.

Plâng cu lacrimi de crocodil comercianții, că ce greu le este, după care cresc prețurile. Și vin sărbătorile Pascale, să vedeți atunci speculă!

Nu vă mai uitați in gura experților politicieni și nepoliticieni care vorbesc aiureli toata ziua la televizor. Habar n-au cum s-a ajuns aici, habar n-au unde mergem mai departe, habar n-au ce trebuie să facem.

Tot compară fără noimă cu ce a fost acum 30 de ani, acum 20 de ani, acum 10 ani sau se uită pe tik-tok, google și AI și spun ce scrie acolo.

Fiți atenți ce tâmpenii spun - cică să scădem prețul la pompă al carburanților reducând acciza sau TVA. Dar asta înseamnă venituri mai mici la buget și înseamnă taxe, impozite și contribuții mai mari, tot de la noi. Prețul mai mic la pompă va fi plătit tot de noi, fraieri ce suntem!

Dar, hei, cine știe, poate nu va fi chiar așa de rău. Autoritățile vor reîncepe să dea pomeni in stânga și in dreapta, le vor împacheta in cuvinte frumoase gen indemnizații, beneficii, burse, stimulente, sponsorizări, indexări, sporuri, ajutoare, bonusuri, vouchere scutiri, facilitați, ajutoare, amnistii. Tot pomeni se cheamă și vor fi plătite tot de noi, fraieri ce suntem!

Daca vreți să înjurați Președinția, Parlamentul și Guvernul, dați-i drumul, dar înjurați-le pe cele de dinainte care ne-au lăsat fără fabrici, uzine și combinate de mâncare, chimie, energie și apărare, fără lanțuri de aprovizionare, fără rețele de distribuție.

 ______________

Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură11°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri