Iranul a făcut propuneri incompatibile cu acordul de la Viena privind program nuclear JCPOA (Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune), au declarat luni oficiali diplomatici din cele trei ţări europene implicate în discuţiile pe acest dosar (Franţa, Germania şi Marea Britanie), transmite AFP preluat de agerpres.
"În această etapă, nu a fost încă posibilă intrarea în negocieri reale", şi-au exprimat aceştia regretul."Pierdem timp preţios discutând despre noile poziţii iraniene incompatibile cu JCPOA sau care depăşesc ceea ce prevede" acordul.
După o pauză de cinci luni, negocierile pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul au fost reluate pe 29 noiembrie la Viena. La ele participă ţările care continuă să fie parte la acordul din 2015 şi anume Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi Iran. Statele Unite, care s-au retras unilateral din pact în 2018 şi au reintrodus sancţiuni împotriva Teheranului sub preşedintele Donald Trump, participă indirect. Dosarul pare însă blocat.
"Această situaţie este frustrantă pentru că se cunosc în mod clar contururile unui acord echitabil şi cuprinzător, care să permită ridicarea tuturor sancţiunilor legate de JCPOA şi să răspundă preocupărilor noastre de neproliferare, şi asta încă din vara trecută", au adăugat diplomaţii.
"Dar timpul se scurge. În absenţa unui progres rapid, având în vedere avansul rapid al programului nuclear al Iranului, JCPOA va deveni foarte curând o carcasă goală".
Însă negociatorul-şef iranian Ali Bagheri a raportat duminică că s-au înregistrat progrese.
"Cele două părţi sunt pe punctul de a se pune de acord asupra problemelor care ar trebui să fie pe ordinea de zi. Este o evoluţie pozitivă şi importantă pentru că, la început, nu erau nici măcar de acord în privinţa întrebărilor de negociat", a declarat Bagheri pentru agenţia oficială iraniană Irna.
În schimb, occidentalii îi acuză pe iranieni că au făcut regrese faţă de stadiul negocierilor din primăvară.
Diplomaţia americană suspectează în mod deschis Iranul că doreşte să câştige timp pentru a-şi dezvolta programul nuclear care îl apropie din ce în ce mai mult de capacitatea de a produce bomba atomică.
Washingtonul a avertizat în ultimele zile că nu va lăsa Teheranul să mai treneze pentru mult timp discuţiile şi a confirmat că are în pregătire un plan B, ale cărui detalii nu se cunosc.
Dosarul nuclear iranian: Poziţiile Teheranului sunt incompatibile cu acordul nuclear (diplomaţi europeni)
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

1.296
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
1.296

2.709
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.709

2.485
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.485

2.598
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.598

3.716
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.716

46
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
46

3.743
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.743

3.052
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.052

3.410
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.410

79
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
79

3.860
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.860

237
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
237

10.528
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.528
















Comentează