Departamentul de Justiție al SUA (DOJ) a publicat vineri milioane de documente din dosarele lui Jeffrey Epstein, finanțatorul newyorkez care s-a sinucis în închisoare în 2019, în timp ce aștepta judecarea unor acuzații de trafic sexual. Noile fișiere scot la iveală schimburi de mesaje, documente financiare și note interne care arată amploarea rețelei sale de contacte politice, economice și academice.
Printre materialele făcute publice se regăsesc și referiri explicite la România – atât în emailuri personale, cât și în documente judiciare și rapoarte financiare depuse în instanțe americane.
Dosarele Epstein: România, menționată explicit
O serie de emailuri atribuite lui Epstein, datate între 2009 și 2015, relevă contacte și preocupări legate de România în zona academică.
Într-un mesaj din septembrie 2015, Epstein afirmă că finanțează „științe de nișă”. El solicită documente scrise despre proiecte de cercetare pentru a le evalua, sugerând interes pentru colaborări academice.
Într-un alt email, din 2010, Epstein îi scrie unui om de afaceri din Londra că are „o bună prietenă, fost model de modă din România”, cu studii economice, pentru care caută un loc de muncă, precizând că aceasta se află la acel moment în Londra: „Te întorci în Florida sau New York? Dacă ești la Londra, am o prietenă bună, fost model de modă din România, cu diplomă de business school, dornică să înceapă un job adevărat. I-am pus adresa de email mai sus; dacă îi poți găsi ceva, sunt sigur că va excela. În prezent se află la Londra”
Profesori români menționați în corespondență
Emailurile arată și un interes pentru mediul academic din Europa de Est. Epstein enumeră mai mulți profesori și cercetători din România și Estonia, printre care cadre universitare de la Academia Română, Universitatea Tehnică din Iași și Politehnica București, precum și Institutul de Inteligență Artificială din București.
Profesorii români menționați explicit sunt:
Ioana-Carmen Popescu – cercetător la Centrul de Chimie Organică „Constantin Nenitescu”, Academia Română
Dr. Iulian Rusu – profesor la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
Ștefan Traușan-Matu – profesor la Universitatea Politehnica din București și cercetător principal la Academia Română
De asemenea, apare ca persoană din mediul academic românesc: Corina Tănită (Tarnita) – cercetător, implicată în contacte cu universități din Craiova și București (menționată în corespondență științifică)
Epstein notează că informațiile despre aceștia ar putea să nu fie „prea utile”, deoarece nu îi cunoaște direct. Corespondența nu indică existența unor colaborări directe între Epstein și profesorii români menționați, ci doar faptul că aceștia figurează ca potențiale contacte academice.
Plăți către un cont din Iași: peste 30.000 de dolari
România apare și în documente judiciare dintr-un litigiu civil din SUA („Government of the United States Virgin Islands v. JPMorgan Chase Bank”).
Un raport de expertiză financiară arată că o fundație controlată de Epstein (C.O.U.Q. Foundation) a efectuat plăți de 30.362,14 dolari către un cont identificat ca fiind la Banca Transilvania, în Iași.

Beneficiarul este descris drept unul dintre „presupușii co-conspiratori” ai lui Epstein, însă numele este redactat în documentele publice. Raportul nu indică existența unei anchete în România, ci este folosit pentru a demonstra tipare financiare suspecte care ar fi trebuit semnalate de bancă.
O a doua referire apare într-un material intern al JPMorgan din 2008 („Human Trafficking Overview”), citat ulterior în instanță. Documentul menționează România alături de alte state din Europa de Est (Albania, Moldova, Bulgaria, Rusia, Belarus, Ucraina) ca „țări-sursă” pentru victime ale traficului de persoane.
Mențiunea este una generală, de context regional, și nu indică fapte petrecute în România sau victime românce în dosarul Epstein.
Nume grele în noile documente: Musk, Trump, Gates, Branson
Noile fișiere desecretizate scot la iveală și schimburi de mesaje cu figuri extrem de influente:
Elon Musk – a refuzat o invitație pe insula lui Epstein, spunând că preferă „petreceri”, nu „experiențe liniștite pe o insulă”.
Donald Trump – apare menționat în documente și corespondență veche, însă DOJ susține că acuzațiile la adresa sa sunt „nefondate”.
Bill Gates – este menționat într-o ciornă de e-mail ca având relații extraconjugale.
Richard Branson – apare într-un mesaj cu ton colocvial: „Să-ți aduci haremul!”.
Andrew Mountbatten-Windsor – l-ar fi invitat pe Epstein la Palatul Buckingham.
Howard Lutnick – ar fi planificat o vizită pe insula lui Epstein în 2012.





























Comentează