Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, miercuri, după ce eleve de la un liceu din municipiul Arad s-au plâns pe reţele de socializare de profesorul lor de religie, care le-ar fi jignit în repetate rânduri şi le-ar fi vorbit obscen la ore, potrivit Agerpres.
"Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară s-au sesizat din oficiu. A fost întocmit un dosar penal pentru purtare abuzivă, un bărbat de 45 de ani, din Arad, fiind cercetat pentru adresarea de expresii jignitoare unei eleve de 18 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.
Cazul este cercetat de conducerea Colegiului Naţional "Elena Ghiba Birta", unde predă profesorul, cât şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
"Avem o echipă de doi inspectori care fac cercetări în liceul respectiv, vor vorbi cu elevele în cauză, cu alţi profesori şi cu profesorul acuzat. Nu există plângeri anterioare acestui caz pe numele acestui cadru didactic. Măsurile le va lua Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, se poate merge de la tăierea din salariu până la desfacerea contractului de muncă", a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şcolar general, Marius Gondor.
Elevele, care sunt din clasa a XII-a, s-au plâns iniţial în videoclipuri postate pe reţeaua de socializare TikTok. Ele acuză că profesorul le-a spus la cursuri că femeile "merită să fie violate dacă se îmbracă indecent". Pe unele eleve le-ar fi jignit, iar uneia i-ar fi spus că nu ar fi violată de bărbaţi nici dacă ar fi plătiţi să facă asta.
Dosar penal pentru purtare abuzivă după ce un profesor de religie ar fi jignit eleve
Explorează subiectul
Articole Similare

257
Laserul de la Măgurele intră într-o nouă fază: Moment important al proiectului
257

2.097
Accident groaznic în București: O adolescentă de 16 ani, găsită inconștientă pe stradă, după ce copacii au căzut peste firele de curent
2.097

14
Traficul rămâne închis pe DJ 213 Chirana- limită cu judeţul Brăila. DN 21A a fost redeschis circulaţiei
14

1.606
Curtea de Apel București, îngrijorată de decizia CCR: 'Un regres în statutul de independență' / Ce acuzații lansează
1.606

1.911
Guvernul lovește în persoanele cu handicap. Își pot pierde indemnizațiile dacă nu plătesc la timp taxele
1.911

5.090
Alertă alimentară: Produs cu reziduuri de pesticide interzise în UE, retras de la comercializare din magazinele Lidl
5.090

2.908
ONG-iștii au reușit să blocheze un baraj cu rol strategic pentru România: Era gata în proporție de 90%/ Apele Române: Este esențial pentru viața și bunurile populației
2.908

24
Cinci autoturisme blocate pe DN24D. Circulaţie restricţionată pe 14 segmente de drumuri judeţene
24

46
Societate de transport prejudiciată cu 20.000 de euro de un angajat care ar fi folosit ilegal un card de alimentare cu combustibil
46

7.440
Ilie Bolojan provoacă un mic cutremur în sistemul bugetar: Cumulul pensiei cu salariul, adoptat în Guvern, în câteva zile
7.440

2.118
Ministrul Muncii: Am trimis la Parchet dosarul care vizează situaţia unor angajaţi din sistemul vamal încadraţi în grad de handicap
2.118

6.847
Promulgare sau reexaminare? Legea pensiilor magistraților, aruncată în aer de un detaliu crucial
6.847

85
Saivan prăbușit peste animale din cauza nămeților. Mai multe animale au murit
85

















Comentează