Donald Trump pregătește un plan care va schimba ordinea mondială: Va demara la Consiliul pentru Pace, la care participă și România

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 17-02-2026 10:18

Article thumbnail

Sursă foto: Evan Vucci / AP / Profimedia

Aflat la reședința sa de la Mar-a-Lago, unde își petrece weekendul, Donald Trump se pregătește pentru prima reuniune a Consiliului pentru Pace, programată pe 19 februarie la Institutul pentru Pace din Washington și anunță primele rezultate inițiale ale ceea ce spune că „se va dovedi a fi cel mai influent organism internațional din istorie”.

Donald Trump vrea să instituie pacea la nivel mondial

„Statele membre au alocat peste 5 miliarde de dolari eforturilor umanitare și de reconstrucție din Gaza și mii de oameni Forței Internaționale de Stabilizare și poliției locale pentru a menține securitatea și pacea”, a scris Trump pe Truth, amintind de etapele care au dus la crearea Consiliului pentru Pace, care are „putere nelimitată”.

„În octombrie anul trecut, am lansat un Plan pentru încheierea definitivă a conflictului din Gaza, iar Viziunea noastră a fost adoptată în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU. La scurt timp după aceea, am facilitat cu o viteză record ajutoare umanitare și am asigurat eliberarea fiecărui ostatic, viu sau mort”, a amintit Trump. În cele din urmă, „luna trecută, aproximativ douăzeci de distinși membri fondatori mi s-au alăturat la Davos, Elveția, pentru a sărbători înființarea oficială a organizației și a prezenta o viziune îndrăzneață pentru civilii din Gaza și, apoi, mult dincolo de Gaza: pacea mondială!”, a anunțat el cu bucurie.

Până acum Consiliului i s-au alăturat oficial aproximativ treizeci de țări, inclusiv autocrați și suveraniști: de la Arabia Saudită a prințului moștenitor Mohammad bin Salman la Turcia lui Recep Tayyip Erdogan, de la Argentina lui Javier Milei la Ungaria lui Viktor Orban, singura țară din UE alături de Bulgaria. Dar lista celor care vor participa la prima reuniune, pe 19 februarie la Washington, este încă în curs de finalizare. Orban și premierul albanez Edi Rama și-au confirmat și ei prezența. Benjamin Netanyahu, care, iritat de prezența unora dintre dușmanii istorici ai Israelului, s-a alăturat Consiliului pentru Pace în ultimul moment, nu va fi prezent însă îl va trimite pe ministrul său de externe, Gideon Saar.

Italia - care a refuzat invitația de a se alătura Consiliului din cauza „limitărilor constituționale insurmontabile” - și-a anunțat în schimb prezența la reuniunea de joi în calitate de „țară observatoare”, la fel ca și România, reprezentată de președintele său, Nicușor Dan, și Cipru, care nu a decis încă nivelul delegației sale. Statutul de observator nu este prevăzut în statutul Consiliului pentru Pace, dar a apărut ca o modalitate de a depăși orice obstacole formale sau stânjeneli politice. Comisia Europeană va fi prezentă, deși într-o structură mai mică, cu comisarul său pentru Mediterana, Dubravka Suica, și cu intenția - așa cum s-a explicat la Bruxelles - de a participa la discuția privind reconstrucția Gazei, fără a sprijini Consiliul.

Încă de la înființare, Consiliul a fost ținta multor critici, în special pentru că este un fel de „mini-ONU personală” a lui Trump, care o prezidează singur și al cărui mandat nu are dată de expirare. Statele membre sunt invitate de magnat: cele care contribuie imediat cu 1 miliard de dolari - până acum au promis doar SUA și Emiratele Arabe Unite - vor primi un loc permanent, în timp ce celelalte vor rămâne gratuit timp de trei ani, reînnoirea prezenței lor fiind la discreția lui Trump. Comitetul executiv include și nume dragi lui Donald, de la ginerele său Jared Kushner la secretarul de stat Marco Rubio și trimisul special Steve Witkoff, în timp ce administrarea în curs a Fâșiei este încredințată unui comitet de tehnocrați palestinieni. Potrivit Înaltului Reprezentant al UE, Kaja Kallas, statutul nu reflectă rezoluția ONU care a stabilit crearea sa: ar fi trebuit să poată activa doar până în anul 2027 și doar pentru situația din Gaza.

Nicușor Dan participă la Consiliul pentru Pace

Președintele Nicușor Dan a anunțat că va participa săptămâna viitoare "la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, răspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

În postarea de pe Facebook, președintele Nicușor Dan explică:

România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza.

Decizia de a fi prezent la aceste discuții are la bază susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite ale Americii.

România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului și a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicală de urgență".

Confirmarea vine după multe speculații apărute în spațiul public legat despre ce ar trebui să facă președintele: să participe sau nu la Consiliul Păcii a lui Donald Trump.

Șeful statului spunea zilele trecute că nu a luat încă o decizie cu privire la participarea la prima reuniune a Consiliului pentru Pace.

”Suntem încă în discuții cu partea americană și obiectul discuției este care poate să fie statutul unei țări care, în momentul ăsta, cum e România, nu poate să fie decât observator. Adică care este formatul discuției și eventualii observatori care este rolul lor în această ședință”, a explicat președintele, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, în funcție de răspunsul părții americane, se va lua decizia participării sau nu la reuniune.

Ungaria, Bulgaria și Italia vor participa la Consiliul pentru Pace

Inițial doar Ungaria și Bulgaria își anunțaseră prezența. Ulterior, premierul italian Giorgia Meloni a declarat, sâmbătă, că Italia va participa probabil la „Consiliul pentru Pace” al președintelui Donald Trump în calitate de observator.

Consiliul se va reuni la Washington pe 19 februarie, iar Italia a fost invitată în calitate de țară observatoare, a declarat Meloni într-un interviu acordat presei locale. „Consider că prezența Italiei și a Europei este necesară, așa că cred că vom răspunde pozitiv la această invitație”, a spus ea.

Polonia și Italia, două dintre cele mai apropiate țări europene de Washington, anunțaseră, miercuri, că nu se vor alătura Consiliului pentru Pace al președintelui american Donald Trump, adăugându-se astfel pe lista aliaților SUA care au respins oferta liderului de la Casa Albă.

Sursa: Ansa.it, în traducerea Rador Radio România

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri