Reprezentanţii Universităţii Petrol-Gaze (UPG) din Ploieşti au discutat, marţi, cu o delegaţie a Ambasadei Republicii Filipine în România despre atragerea de studenţi din Republica Filipine şi dezvoltarea unor noi iniţiative de cercetare în domeniul industriei de petrol şi gaze, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat emis de UPG, delegaţia a fost condusă de ambasadorul Noel Eugene Eusebio M. Servigon.
"Întâlnirea a creat un cadru favorabil dialogului privind cooperarea în domeniile educaţiei, cercetării şi mobilităţii academice, contribuind la consolidarea relaţiilor bilaterale şi la creşterea vizibilităţii internaţionale a Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. (...) În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe direcţii de colaborare, printre care atragerea de studenţi din Republica Filipine, dezvoltarea unor noi iniţiative de cercetare în domeniul industriei de petrol şi gaze, precum şi implicarea în proiecte care facilitează schimburile academice internaţionale, inclusiv prin programul Erasmus+", arată sursa citată.
Părţile au propus iniţierea demersurilor pentru încheierea unui Memorandum de Înţelegere (MoU) între Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi Ambasada Republicii Filipine în România, în vederea consolidării cooperării instituţionale şi dezvoltării unor proiecte comune pe termen lung.
La discuţii au participat şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.




























Comentează