Candidaţii la postul de primar al metropolei Istanbul s-au confruntat duminică într-o dezbatere televizată istorică, cu o săptămână înaintea scrutinului din 23 iunie, convocat după anularea alegerilor municipale din 31 martie, informează AFP potrivit Agerpres.
Candidatul Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), Binali Yildirim, a dezbătut timp de aproape trei ore cu Ekrem Imamoglu, candidatul principalei formaţiuni politice de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP).
Este pentru prima oară după preluarea puterii de către Recep Tayyip Erdogan în 2002, când o astfel de dezbatere are loc. O dezbatere similară a avut loc în octombrie 2002, în cadrul căreia s-au confruntat Recep Erdogan şi liderul de atunci al CHP, Deniz Baykal, înaintea alegerilor din luna noiembrie a aceluiaşi an.
Anul acesta, la scrutinul municipal din 31 martie AKP a avut parte de un eşec răsunător prin pierderea postului de primar în Istanbul şi Ankara, oraşe pe care partidul conservator-islamic al preşedintelui Erdogan şi predecesorul acestuia le guvernau din 1994.
La Istanbul, Imamoglu, un fost primar de district, l-a devansat cu aproximativ 13.000 de voturi pe Yildirim, fost premier şi apropiat al preşedintelui Erdogan.
Această înfrângere a reprezentant un afront fără precedent pentru Erdogan, care anterior declarase de multe ori că "cine câştigă Istanbulul câştigă Turcia".
Victoria candidatului opoziţiei a fost însă anulată de Înaltul comitet electoral în urma mai multor plângeri depuse de AKP, care a reclamat nereguli în desfăşurarea scrutinului municipal.
În timpul dezbaterii de duminică seara, difuzată în direct pe principalele canale de televiziune din Turcia, Yildirim a declarat că "au fost furate voturi" pe 31 martie în detrimentul candidaturii sale.
În schimb, contracandidatul Imamoglu a repetat că se consideră în continuare "primarul ales"."Este o luptă democratică pentru drepturile" alegătorilor din Istanbul, a afirmat candidatul opoziţiei.
Yildirim a evidenţiat în intervenţiile sale experienţa de fost ministru al transporturilor şi pe cea de premier.
Imamoglu a replicat că reprezentantul AKP nu are "dreptul să facă promisiuni" electorale, în măsura în care de 25 de ani partidul său a fost la putere în Istanbul.
Mai devreme în cursul zilei de duminică, preşedintele Erdogan a intervenit public pentru a încerca să diminueze importanţa scrutinului din 23 iunie, evidenţiind că AKP controlează 25 din cele 39 de districte ale Istanbulului.
"Alegerea de săptămâna viitoare este doar pentru a desemna primarul", a declarat preşedintele, care a apreciat că rezultatul votului nu va fi decât ''o schimbare în vitrină" şi a criticat interesul mare al presei internaţionale pentru acest nou scrutin.
Dezbatere televizată istorică înaintea noului scrutin municipal din Istanbul
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
6

981
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
981

1.413
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.413

69
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
69

30
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
30

45
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
45

3.869
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
3.869

30
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
30

109
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
109

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.140
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.140

742
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
742

36
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
36
















Comentează