Un depozit de petrol din apropierea oraşului Dnipro, în estul Ucrainei, a fost bombardat şi distrus de către armata rusă în noaptea de marţi şi miercuri, fără să provoace victime, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de AFP, scrie AGERPRES.
"A fost o noapte dificilă. Inamicul a atacat pe cale aeriană şi a lovit un depozit de petrol şi o uzină de prelucrare. Depozitul este distrus, iar un incendiu puternic a cuprins uzina", a declarat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko, pe contul său Telegram.
"Din fericire, nu sunt răniţi", a precizat el, indicând după aceea că "incendiul a fost stins de către pompieri" care "au luptat cu flăcările mai bine de opt ore".
Mikola Lukaşuk, şeful consiliului regional din Dnipropetrovsk, a precizat că bombardamentul armatei ruse a avut loc "marţi seara târziu" la Novomoskovsk, 25 km nord-est de Dnipro.
"Inamicul vizează cu cinism ţinte civile", a deplâns Lukaşuk, potrivit căruia "nu existau soldaţi ucraineni la obiectivul" vizat de armata rusă.
Oraş industrial cu un milion de locuitori, Dnipro este traversat de Nipru, fluviul care separă estul Ucrainei de restul ţării.
Depozit de petrol, distrus de forțele ruse în estul Ucrainei: 'Inamicul vizează cu cinism ţinte civile'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

320
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
320

735
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
735

1.133
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
1.133

1.288
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
1.288

2.383
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
2.383

1.553
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.553

579
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
579

1.462
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.462

624
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
624

2.098
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
2.098

1.033
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.033

1.292
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.292

1.230
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
1.230
















Comentează