Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va creşte pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 3.600 metri cubi/secundă (mc/s), dar se va situa sub mediile multianuale ale lunilor septembrie (3.800 mc/s) şi octombrie (3.850 mc/s), conform prognozei săptămânale realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), notează Agerpres.
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând prima parte a intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Olteniţa - Tulcea.
Pe de altă parte, în intervalul 28 septembrie - 4 octombrie 2020, prognoza hidrologică de medie durata pentru râurile din România arată că în prima parte a intervalului debitele medii zilnice vor fi în creştere pe majoritatea râurilor din ţară datorită precipitaţiilor prognozate şi propagării.
"Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie pe unele râuri din zonele de deal şi munte", avertizează hidrologii.
În partea a doua a intervalului debitele vor fi în scădere, exceptând cursurile inferioare ale râurilor mari unde vor fi în creştere prin propagare.
Debitul Dunării creşte la 3.600 mc/s în zilele următoare,dar se menţine sub media lunilor septembrie şi octombrie
Articole Similare

1.023
VIDEO Cod portocaliu în București: Orașul paralizat de ninsori și intervenții pe Aeroportul Otopeni
1.023

22
Două persoane și-au pierdut viața pe DN 2A după ce mașina în care se aflau a intrat pe contrasens și a lovit un TIR
22

25
Sindicatele din penitenciare amenință că vor bloca sistemul dacă Guvernul va elimina norma de hrană
25

1.759
CCR poate trimite legea pensiilor magistraților la CJUE înainte de promulgare: de ce nu există niciun obstacol juridic real
1.759

1.439
Anul Nou Chinezesc 2026: Începe 'săptămâna destinului', perioada care influențează întregul an
1.439

2.028
Record de plecări definitive din țară la alegerile din 2024: 50.000 de oameni au fugit din România / Populația s-a redus cu peste 4,16 mil. persoane, în 35 de ani
2.028

84
Zeci de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi, găsite pe câmp. Autoritățile au deschis anchete
84

1.526
Beneficiile pe care le ai dacă ești dat afară de angajator: Ce pierzi dacă îți dai demisia
1.526

59
UE interzice distrugerea hainelor nevândute și încurajează moda sustenabilă. Ce măsuri au fost adoptate
59

6.990
Se construiește Drumul Expres cu rol strategic pentru România: Țara noastră devine jucătorul cheie în reconstrucția Ucraina post război
6.990

3.053
VIDEO Statul strânge cureaua românilor corecți, dar deschide portița marilor datornici: Recorder, investigație-bombă despre 'groparii' firmelor cu datorii uriașe la stat
3.053

27
Schiori rătăciți pe munte, salvați de jandarmi. Ceața a îngreunat misiunea
27

2.704
Vreme severă în Capitală: autoritățile au activat centrul de urgență - ce probleme au apărut pe străzi
2.704

















Comentează