Comisia Europeană ar trebui să aibă o abordare strategică mai calculată atunci când ajută ţări din afara Uniunii să îşi îmbunătăţească securitatea nucleară, se arată într-un raport publicat miercuri de Curtea de Conturi Europeană (ECA).
"Este adevărat că s-au obţinut unele rezultate importante, dar lipseşte o strategie completă şi actualizată. Din această cauză, nu este clar ce încearcă UE să obţină, iar coordonarea sprijinului financiar de care dispune are de suferit. Auditorii mai critică şi faptul că priorităţile nu sunt stabilite printr-un proces riguros. Monitorizarea finanţării acordate de UE, insuficientă sub unele aspecte, lasă şi ea de dorit", apreciază auditorii europeni, potrivit Agerpres.
Accidentele devastatoare de la Cernobîl în 1986 şi de la Fukushima în 2011, precum şi războiul de agresiune al Rusiei lansat în 2022 împotriva Ucrainei au reaprins temerile legate de securitatea nucleară în întreaga lume. Reversul medaliei este că cererea de energie se află în continuă creştere, iar energia nucleară asigură o parte tot mai mare din ea. De-a lungul vremii, UE a promovat activ cooperarea internaţională în materie de securitate nucleară. De exemplu, banii de la UE au contribuit la activităţi complexe şi de pionierat, cum ar fi structura de izolare construită peste reactorul 4 de la Cernobîl, deteriorat ca rezultat al războiului purtat de Rusia. Începând din 2014, UE a alocat ţărilor partenere granturi în valoare de aproximativ 600 de milioane de euro pentru instruire, echipamente, infrastructură, expertiză şi remediere. Ucraina a fost beneficiara unui împrumut de 300 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de securitate a centralelor sale nucleare.
"Când vorbim de securitate nucleară, un lucru este limpede: e mai bine să previi decât să tratezi. UE rămâne un actor mondial important în cooperarea în materie de securitate nucleară, dar ar trebui să elaboreze o strategie completă şi actualizată pentru a-şi direcţiona cooperarea şi pentru a îmbunătăţi selectarea şi monitorizarea acţiunilor pe care le finanţează", a declarat domnul Marek Opiola, membrul Curţii responsabil de acest audit.
Într-un domeniu care a evoluat considerabil de-a lungul timpului şi care include numeroşi actori cu obiective similare, lipsa unei astfel de strategii se resimte. Pentru început, o astfel de strategie ar trebui să identifice domeniile în care acţiunea UE ar putea aduce cea mai mare valoare adăugată şi să ţină seama de iniţiativele altor părţi interesate. În plus, ea ar stabili în mod clar obiectivele pe care executivul UE urmăreşte să le atingă, sprijinul financiar pe care intenţionează să îl utilizeze şi părţile interesate care ar trebui implicate. În prezent, nu există orientări strategice pentru toate instrumentele aflate la dispoziţia Comisiei, nici măcar pentru granturi şi împrumuturi.
În al doilea rând, Comisia ar trebui să îmbunătăţească procesul de selecţie a acţiunilor finanţate de UE. Deşi activităţile sale au răspuns nevoilor, propunerile venite de la ţări din afara UE nu au fost selectate cu transparenţa cuvenită, deoarece Comisia nu a lucrat pe bază de punctaje şi nu s-a făcut o ierarhizare. Cum să se garanteze în astfel de condiţii că banii de la UE au fost trimişi acolo unde ar putea aduce cea mai mare valoare? De exemplu, dovezile arată că unele acţiuni din Asia Centrală şi din Iran, chiar dacă au abordat anumite riscuri specifice de securitate nucleară, au fost determinate în principal de considerente geopolitice mai ample.
În al treilea rând, activităţile finanţate de UE s-au confruntat adesea cu întârzieri şi, uneori, cu depăşiri de costuri. Observaţia este valabilă în special în cazul lucrărilor de construcţii şi de remediere la scară largă. Costurile mai mari pot fi parţial legate, într-adevăr, de complexitatea unor asemenea proiecte. Totuşi, deficitele persistente de finanţare şi lipsa stimulentelor pentru performanţă au jucat şi ele un rol. Realitatea este că sustenabilitatea pe termen lung a anumitor activităţi rămâne în pericol.
În fine, în mai multe privinţe, Comisia ar fi putut supraveghea mai bine modul în care au fost desfăşurate activităţile finanţate. Un caz care vorbeşte de la sine este împrumutul în valoare de 300 de milioane de euro pentru finanţarea unui program la scară largă desfăşurat de operatorul de centrale nucleare din Ucraina. Comisia a ales să se bazeze pe terţi pentru monitorizarea şi plata împrumutului, fără a avea asigurarea că fondurile vor finanţa exclusiv cheltuielile legate de program suportate şi plătite de debitor.
Comentează