Croaţia va trimite până la sfârşitul acestei săptămâni o scrisoare de intenţie pentru a intra în ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), anticamera pentru aderarea la moneda unică, a anunţat miercuri ministrul croat de Finanţe, Maric Zdravko, transmite Reuters.
Mecanismul ERM II prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei ţării candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat timp de doi ani înainte de adoptarea euro.
Guvernul celui mai tânăr stat membru al Uniunii Europene îi va autoriza pe ministrul croat de Finanţe şi pe guvernatorul Băncii Centrale a Croaţiei "să semneze şi să trimită joi scrisoarea de intenţie", a informat ministrul croat de Finanţe.
Croaţia speră să intre anul viitor în mecanismul ERM II, pre-etapa trecerii la moneda unică. Dacă BCE şi cele 19 state membre ale zonei euro îşi dau acordul, ar putea adera la euro cel mai devreme în 2023.
În scrisoarea sa de intenţie, Croaţia îşi va expune clar angajamentele pe care urmează să le îndeplinească în următoarele 12 luni. Ele se referă la menţinerea pe calea cea bună a stabilităţii sistemului financiar şi bancar, performanţe fiscale pozitive, cooperare solidă cu BCE şi măsuri structurale pentru îmbunătăţirea climatului de afaceri, a explicat Maric.
Rezultatele sondajului realizat de Banca Centrală a Croaţiei anul acesta arată că 52% din populaţia ţării este în favoarea adoptării euro şi 40% împotrivă.
Recent, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a revizuit în creştere ratingul de credit al Croaţiei, de la "BB plus/B" la "BBB minus/A-3", cu perspectivă stabilă, datorită îmbunătăţirii profilului financiar şi a redresării economiei. De asemenea, S&P a lăudat intenţia Croaţiei de a intra în 2020 în mecanismul ratelor de schimb.
După şase ani, ratingul Croaţiei este din nou în categoria "investment grade" (recomandat pentru investiţii).
"Revizuirea în creştere reflectă îmbunătăţirea profilului financiar al Croaţiei, sprijinit de recenta redresare a economiei, şi măsurile de consolidare fiscală implementate de autorităţi. Din 2015, Croaţia înregistrează excedent fiscal primar, iar nivelul datoriei ca procent din PIB a scăzut cu zece puncte procentuale în perioada 2015 - 2018", se arată în comunicatul S&P.
După ce în 2018 PIB-ul Croaţiei a crescut cu 2,6%, S&P se aşteaptă ca avansul economiei să se modereze la aproximativ 2,5% în perioada 2019 - 2022.
Croaţia accelerează pregătirile pentru aderarea la euro
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
10

1.648
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
1.648

3.668
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.668

2.991
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
2.991

37
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
37

9.163
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
9.163

35
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
35

31
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
31

65
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
65

418
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
418

64
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
64

2.371
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.371

2.165
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
2.165
















Comentează