Deputatul PNL Cristina Vecerdi a declarat, luni, că îi vine greu să înţeleagă disputa privind numărul de decese, menţionând că trebuie acordată mai multă credibilitate actului medical românesc şi găsite soluţii astfel încât mesajul să fie transparent şi verificabil.
"Ca medic de urgenţă care am tratat cazuri intermediare şi severe de COVID pot să spun că există două situaţii clare: decesele de COVID, şi anume pacienţii cu insuficienţă respiratorie care fac detresă respiratorie şi insuficienţă multiplă de organe şi mor, şi pacienţii cu COVID cu patologii acute - infarct miocardic, accident vascular cerebral, politraumatisme severe, cancere în stadii terminale, care au forme asimptomatice de COVID şi a căror decese sunt produse de agravarea patologiei de bază. Între cele două situaţii clare, fără echivoc, înţelese de toată lumea, există o zonă-tampon a pacienţilor cu comorbidităţi, cu complicaţii date de infecţia cu SARS-CoV-2 şi a pacienţilor care, cu formă severă, se externează din ATI COVID cu Real Time PCR negativ, ajung pe secţii ATI curate şi, din păcate, din cauza agravării sau a stărilor grave, decedează. La aceste cazuri, medicul curant este suveran asupra cazului, medicul care urmăreşte patologia pacientului şi ştie dacă acest caz este cu COVID sau de COVID", a explicat deputatul PNL, la Ora Guvernului din plenul Camerei Deputaţilor, la care a participat ministrul sănătăţii Ioana Mihăilă, pe tema diferenţelor la raportarea deceselor la persoane cu COVID-19.
Ea a pledat pentru acordarea unei credibilităţi mai mari "actului medical românesc".
"Ca medic îmi vine greu să înţeleg această dispută a numărului familiilor care plâng la ora aceasta şi cred că colegii mei care îngrijesc pacienţi cu COVID de mai mult de un an de zile se aşteaptă la altceva când este vorba de gestionarea pandemiei. Ca politician, consider că trebuie să conferim mai multă credibilitate actului medical românesc şi atunci când ieşim în spaţiul public să găsim soluţii astfel încât mesajul nostru să fie transparent şi verificabil", a mai spus deputatul PNL, conform agerpres.
Cristina Vecerdi, PNL: O mai multă credibilitate actului medical românesc
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

773
Liderii liberali îl bagă în față pe Nicușor Dan și somează PSD să nu îl debarce pe Bolojan: PNL e partidul reformelor!
773

1.749
Teodor Baconschi stinge revolta contra lui Nicușor Dan: Unde sunt acești nedreptățiți campioni ai justiției penale?
1.749

2.750
Tudor Chirilă: 'Nicușor Dan - primul pesedist al țării. Cea mai rapidă transformare a unui politician. Ați trădat!'
2.750

9.451
Scrisoare de adio din USR pentru Nicușor Dan: „Ești un coșmar. Ne iei de proști? Noi, useriștii, detestăm sincer Securistanul, tu nu. Ne despărțim aici!”
9.451

1.828
Șeful Camerei de Comerț intervine peste Guvern în plină criză: România are nevoie de mai multe investiții din China
1.828

4.895
Primul lider PNL care îl critică pe Nicușor Dan: Bolojan a rămas „singur” la vârful statului. Numirile la DNA, DIICOT și PÎCCJ - o decizie de „o gravitate extremă”
4.895

5.197
Crin Antonescu, scrisoare pentru criticii lui Nicușor Dan: Destinatarul plăcuței suedeze se poate schimba. ”Trădarea” lui Nicușor Dan
5.197

2.717
Predoiu, decizie anunțată la catafalc: Stadionul Dinamo va purta numele lui Mircea Lucescu
2.717

4.274
SURSE - Mutări de trupe în Parlament. Un grup din Camera Deputaților, ținut în viață prin 3 transferuri
4.274

2.406
VIDEO Apar adevărați ”bolizi pe drumul de fier al României”: Fiecare are în spate o poveste extrem de interesantă
2.406

3.215
Ciolacu: Un premier PSD era acum scos cu furci și topoare din Guvern!
3.215

84
Marius Budăi, despre politicile de austeritate ale guvernului Bolojan: Scumpesc tot și stabilizează nimic!
84

4.270
Cum a reușit primarul unui mare oraș din România să fie trimis în judecată pentru 240 de lei
4.270
















Comentează