Marea reformă a lui Bolojan. Preşedintele CJ Dâmboviţa spune că instituția trebuie să mai angajeze încă 200 de oameni

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 09-04-2026 17:54

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a declarat, joi, în contextul stabilirii numărului maxim de posturi ale instituţiei conform noilor reglementări, că "marea reformă a Guvernului României şi premierului Bolojan" e că la aparatul propriu al instituţiei mai trebuie angajaţi încă 200 de oameni.

Corneliu Ștefan: Aceasta este marea reformă a Guvernului României şi a premierului României

La şedinţa CJ Dâmboviţa de joi s-a făcut precizarea că Instituţia Prefectului judeţului Dâmboviţa, în conformitate cu prevederile OU 7/2026, a comunicat numărul maxim de posturi prevăzut pentru unitatea administrativ-teritorială Judeţul Dâmboviţa, respectiv un total de 442, din care 320 pentru aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, 34 pentru Direcţia Comunitară de Evidenţa Persoanelor, 78 Serviciul Public Judeţean de Pază şi 10 pentru proiecte aflate în implementare.

"Vă transmit un singur mesaj din partea conducerii Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Aceasta este marea reformă a Guvernului României şi a premierului României: noi, la nivelul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, la aparatul propriu trebuie să mai angajăm încă 200 de oameni.

Președintele CJ: Astfel de exemple se mai întâmplă şi pe la alte localităţi sau alte judeţe din România

Astăzi avem un număr maxim de posturi 320 şi avem angajaţi 130 de colegi, deci aproape 200 de posturi avem vacante şi aşteptăm din partea Guvernului României să abroge aceea ordonanţă prin care să putem să mai angajăm încă 200 de oameni.

Deci, aceasta este reforma Guvernului pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi astfel de exemple se mai întâmplă şi pe la alte localităţi sau alte judeţe din România", a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa.

Corneliu Ştefan deţine şi funcţiile politice de prim-vicepreşedinte naţional al PSD şi preşedinte al organizaţiei de Dâmboviţa a social democraţilor.

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri