Consumul privat în Germania ar urma să rămână solid în următoarele luni, în pofida încetinirii economiei, a previzionat luni Asociaţia Comercială Germană (HDE), transmite DPA potrivit Agerpres
"În timp ce încrederea consumatorilor este departe de nivelul ridicat înregistrat în ultimii ani, nu estimăm un colaps al consumului privat în următoarele luni. Situaţia robustă de pe piaţa forţei de muncă şi majorările de pensii şi salarii din ultimii ani sunt un motiv de optimism. Nivelul persistent scăzut al inflaţiei este un alt factor care susţine venitul disponibil al gospodăriilor", apreciază HDE.
În concluzie, "consumul privat va contrabalansa încetinirea economiei din acest moment", prognozează Asociaţia Comercială Germană.
Săptămâna trecută, principalele institute economice din Germania şi-au revizuit estimările de creştere pentru anul acesta şi anul viitor, dând vina pe cererea globală modestă pentru produse manufacturate şi incertitudinile provocate de disputele comerciale.
Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune şi, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani.
Analiştii apreciază că avântul PIB-ului Germaniei încetineşte, deoarece exportatorii sunt afectaţi de cererea globală mai slabă, disputele comerciale dintre SUA şi China şi Brexit. Aceste riscuri externe sunt parţial compensate de majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă şi de ratele scăzute ale dobânzilor.
Consumul privat va contracara efectele încetinirii economiei germane
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

10
Industria avicolă poate acoperi cererea de ouă;românii consumă cu 50% mai mult, în perioada Sărbătorilor Pascale
10

44
FEPAM: Noile reguli de decontare limitează accesul pacienţilor cronici la investigaţii; scădere de 47% a serviciilor
44

36
Ministrul Agriculturii: România are capacitatea de a consolida şi extinde prezenţa produselor sale agroalimentare pe piaţa egipteană
36

47
Prețurile record la carburanți împing nemții spre mașini electrice: Înmatriculările au crescut puternic, în luna martie
47

1.814
BNR apasă frâna: Dobânda-cheie 'îngheață', avertisment privind scumpirile și efectele crizei energetice
1.814

32
România rămâne cu cea mai mare dobândă din UE: BNR ține frâna trasă în fața inflației alimentate de scumpirea petrolului
32

2.483
'Aprilie negru' e aici. Oficialii confirmă: Trecem prin cea mai gravă criză care lovește petrolul, gazele și alimentele
2.483

39
Analiză: Turismul de Paşte, afectat de tensiunile globale
39

3.722
Cutremur pe piața muncii din România: mii de angajați din mai multe industrii, vizați de concedieri în acest an
3.722

64
Leul s-a depreciat în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
64

152
FOTO Operațiune de amploare împotriva pescuitului ilegal: ANPA aplică sancțiuni de peste 100.000 lei și face confiscări
152

6.118
Un acționar de la clubul CFR Cluj a murit: era milionar și un jucător-cheie pe piața de energie
6.118

51
Ministerul Finanţelor a atras 56,4 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni
51
















Comentează