Cea mai rară specie de urangutan ar putea fi împinsă spre dispariţie după ce o instanţă indoneziană a aprobat construirea unui baraj în insula Sumatra, au indicat activiştii pentru mediu, citaţi de BBC, potrivt Agerpres.
Barajul, cu un cost de construcţie evaluat la 1,5 miliarde de dolari, va fi amplasat în pădurea Batang Toru din provincia Sumatra de Nord.
În regiune trăiesc însă urangutanii Tapanuli, care au fost identificaţi ca specie distinctă abia în 2017. Doar 800 dintre aceştia trăiesc în prezent sălbăticie şi toţi în acest ecosistem.
Barajul hidroenergetic, programat să fie finalizat în 2022, va fi construit chiar în inima pădurii tropicale Batang Toru, care găzduieşte, de asemenea, alte specii rare precum Hylobates agilis (o specie de gibon) şi Panthera tigris sumatrae (tigrul de Sumatra).
Construcţia va furniza energie electrică provinciei Sumatra de Nord şi va fi operat de compania indoneziană PT North Sumatra Hydro Energy.
Potrivit ziarului Jakarta Post, barajul va fi construit de firma chineză de stat Sinohydro, iar Banca Chinei va fi una dintre cele câteva bănci internaţionale care finanţează proiectul.
Grupul pentru protecţia mediul înconjurător, Forumul Indonezian pentru Mediu (Walhi) a intentat la începutul acestui an un proces împotriva administraţiei din Sumatra de Nord, contestând decizia sa de a lumină verde proiectului.
Cu toate acestea, Curtea Administrativă din Medan, capitala Sumatrei de Nord, a respins acum procesul, deschizând calea pentru construirea barajului. Potrivit judecătorilor, o propunere care detalia impactul proiectului asupra mediului a fost găsită a fi în concordanţă cu reglementările existente.
Walhi a declarat că va ataca această decizie.
Profesorul Serge Wich, un specialist în conservarea primatelor de la Universitatea John Moores din Liverpool, care fusese chemat de instanţă să evalueze impactul pe care proiectul îl va avea asupra urangutanilor, s-a declarat "dezamăgit" de decizia instanţei.
Specialistul a declarat că evaluarea de mediu din spatele proiectului conţine "cu siguranţă greşeli" şi că a fost "uimit" că acesta a fost lăsat să continue.
Profesorul Wich, unul dintre oamenii de ştiinţă care a confirmat existenţa speciei Tapanuli în 2017, a declarat că barajul va separa populaţia de urangutani deja mică, grupată în prezent în trei zone din pădurea Batang Toru.
"Ei construiesc barajul de fapt unde densitatea acestei specii este cea mai mare, deci, prin urmare, este cea mai proastă zonă unde poate fi construit", a indicat el.
Una dintre cele trei zone în care trăiesc urangutanii Tapanuli nu va fi afectată de construcţia barajului, însă, potrivit lui Wich, "este foarte riscant" ca aceasta să rămână singura zonă unde vor continua să trăiască aceste primate.
"Vor fi în număr foarte mic, insuficient pentru o populaţie viabilă. Există multe alte locuri în Indonezia unde s-ar putea construi barajul ... nu este clar de ce trebuie construit aici. Construcţia sa va împinge clar urangutanii spre dispariţie", a precizat el.
Walhi, grupul de activişti pentru mediu, a solicitat Băncii Chinei să nu mai finanţeze proiectul
Construcția unui baraj în Sumatra ar putea duce la dispariția celei mai rare specii de urangutan
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

3.210
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.210

4.687
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.687

2.190
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.190

3.627
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.627

162
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
162

2.496
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.496

9.036
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.036

201
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
201

180
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
180

1.956
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.956

2.596
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.596

190
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
190

76
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
76
















Comentează