Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul aparatului de lucru al Guvernului României organizează marţi Conferinţa la Nivel Înalt a statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), notează Agerpres.
Conferinţa vizează "Intensificarea colaborării regionale pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă", sub egida Preşedinţiei-în-Exerciţiu a OCEMN.
Obiectivul evenimentului organizat în format videoconferinţă este crearea unei platforme unice de discuţii pentru schimbul de bune practici dintre coordonatorii guvernamentali implicaţi în procesul de implementare a Agendei 2030 din regiunea Mării Negre, precum şi alţi actori implicaţi direct sau indirect în implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, creând astfel sinergii valoroase.
Reprezentanţi de anvergură din peste 12 ţări vor fi keynote speakers în cadrul a trei sesiuni de discuţii ce vizează: transport şi conectivitate durabile în contextul COVID-19, Mediu şi energie verde, Dezvoltare economică durabilă şi competitivitate.
La eveniment participă Emil Constantinescu, fost preşedinte al României; Mircea Fechet. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor; Antonel Tănase, Secretarul General al Guvernului României, Laszlo Borbely, consilier de stat şi coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Alexandra Maria Bocşe, Consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Iulia Raluca Matei, Secretar de stat în cadrul Ministerului de Afaceri Externe, Profesorul Jeffrey Sachs, Director al Reţelei de soluţii pentru dezvoltare durabilă a ONU, comisar al Comisiei ONU pentru bandă largă pentru dezvoltare şi avocat al ODS pentru secretarul general al ONU.
De asemenea, la eveniment mai participă Olga Algayerova, secretar executiv al Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa, Elveţia, Excelenţa sa Michael B. Christides, secretar general, secretariat internaţional permanent, Organizaţia de cooperare economică a Mării Negre, Profesor Eden Mamut, secretar general, Reţeaua Universităţilor din Marea Neagră - BSUN, România sunt doar câteva din personalităţile ce vor dezbate problematici de interes în cadru acestui eveniment.
"Anul acesta România deţine mandatul Preşedinţiei în exerciţiu a OCEMN (1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2020). Motto-ul celei de-a şasea preşedinţii româneşti, 'Unirea ţărmurilor îmbunătăţind coeziunea' reflectă convingerea României că premisa pentru consolidarea activităţilor OCEMN ar trebui să se bazeze pe coeziune, inter-conectivitate şi dialog. În acest context, organizarea unui eveniment de anvergură la nivel internaţional reconfirmă angajamentul continuu pe care ţara noastră l-a asumat în calitate de centru regional în promovarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, ca modalitate de stimulare a cooperării economice şi promovarea stabilităţii şi prosperităţii într-o regiune cu un potenţial mare de dezvoltare", susţin organizatorii evenimentului.
Conferinţa la Nivel Înalt a statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, la București
București
8°C
Articole Similare

42
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
42

903
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
903

50
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
50

22
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
22

21
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
21

55
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
55

51
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
51

130
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
130

117
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
117

63
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
63

146
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
146

3.595
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.595

85
Cum arată factura pentru UE după 30 de zile de război în Iran
85
















Comentează