Comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IŞJ) Sibiu, colonelul Costel Dogaru, a declarat, joi, că nu i se pare normal să aibă în dotare o singură armă de tranchilizat urşi, dar să nu aibă tranchilizante.
"Îl gonesc cu semnale acustice şi luminoase. La acest moment. La momentul actual, acum, jandarmul stă şi îl păzeşte. Exact ce au făcut colegii de la Harghita. Avem puşcă, dar nu avem tranchilizant, pentru că se achiziţionează la nivel central", aşa a descris comandantul IJJ Sibiu, modul în care în prezent ar acţiona un jandarm din Sibiu, dacă s-ar confrunta cu o situaţie cum a fost cea a ursului care a agonizat 17 ore în judeţul Harghita.
Întrebat de jurnalişti dacă i se pare normal ca Jandarmeria din Sibiu să aibă în dotare o puşcă, care este goală, fără tranchilizante cu care să acţioneze dacă apare un urs într-o zonă populată, comandantul Costel Dogaru a răspuns că nu.
"Nu mi se pare. Noi ce a fost de instituţia noastră, am făcut acel curs, inclusiv cu medici de la Grădina Zoologică. S-a făcut atestarea unor trăgători, dintre care, din cei şase trăgători, decât unul corespunde cerinţelor Legii 212, în sensul în care are studii medii în domeniul sanitar veterinar, adică este veterinar. Ceilalţi şase i-am atestat, dar le-am suspendat dreptul de folosinţă al armei, avem o singură armă şi vom rezolva, pentru că nu avem alt personal în unitate cu aceste studii", a spus el.
În prezent, un singur jandarm cu studii medii în domeniul sanitar veterinar este atestat să tranchilizeze un urs, dacă este nevoie, însă are doar o puşcă goală în dotare. Tocmai din acest motiv, Jandarmeria Sibiu cere sprijin altor instituţii atunci când apare un urs în judeţul Sibiu, care poate pune în pericol viaţa oamenilor.
Comandantul IJJ Sibiu spune că a luat legătura cu Direcţia Sanitar Veterinară, AJPS-ul şi cu Direcţia Silvică, în urmă cu patru zile, duminică, când un urs a fost lovit mortal de un autoturism pe DN 1.
Pe de altă parte, Colonelul Costel Dogaru nu ştie exact cine poate să tranchilizeze un urs în judeţul Sibiu, legal. "Cine are armă, are un anumit curs (...) şi are tranchilizante. Nu cunosc. Ştiu că sunt care au, printre care şi Grădina Zoologică. Grădina Zoologică are pentru că folosesc în munca de zi cu zi", a răspuns el la o întrebare a jurnaliştilor.
Atât prefectul judeţului Sibiu, Maria Minea, cât şi preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a Judeţului, Pavel Bichicean, au discutat în şedinţe repetate, cu toţi şefii instituţiilor publice şi cu ONG-uri cum să se acţioneze rapid şi eficient dacă apare un urs într-o zonă populată.
"Eu consider că legea nu a fost dusă până la capăt din punct de vedere al reglementării sau nu există norme de aplicare ale legii, în sensul că mi s-a dat o armă, dar nu mi s-a dat tranchilizantul. (...) Mie mi se pare că nu este măsură asiguratorie pentru ceea ce înseamnă liniştea cetăţeanului. Nu e normal să nu am la dispoziţie atât arma, cât şi tranchilizantul", a precizat preşedintele ATOP Sibiu, Pavel Bichicean.
În urmă cu trei ani, în octombrie 2016, o ştire despre un urs împuşcat în municipiul Sibiu a făcut înconjurul lumii. Un urs a umblat câteva ore pe străzile din Sibiu, chiar şi prin Piaţa Mare din Sibiu, după care a fost omorât de autorităţi, fiind vorba de un animal sănătos, în vârstă de şase ani. După acest incident, comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Tiberiu Ivancea, a fost schimbat în funcţia pe care a revenit după şase luni, au fost declanşate mai multe anchete, inclusiv premierul de atunci, Dacian Cioloş, a cerut rapoarte clare, iar moartea ursului a dus la mai multe proteste în ţară din partea iubitorilor de animale.
Comandantul IJJ Sibiu recunoaşte că jandarmii au armă de tranchilizat urşi, dar nu au în dotare şi tranchilizantele
București
9°C
Articole Similare

357
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
357

1.548
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
1.548

24
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
24

11
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): "Simulările sunt o radiografie de moment. ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului"
11

1.630
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.630

908
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
908

2.466
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.466

2.770
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.770

4.113
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
4.113

66
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
66

2.289
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.289

3.170
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
3.170

83
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
83
















Comentează