Ciclista germană Franziska Koch (FDJ United) a câştigat, la sprint, cursa feminină Paris-Roubaix

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 13-04-2026 19:26

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ciclista germană Franziska Koch (FDJ United) a câştigat, duminică la sprint, cursa feminină Paris-Roubaix, disputată între Denain şi Roubaix pe distanţa de 143,1 km, fiind cronometrată cu timpul de 3h 30 min. 16 sec. (medie orară: 40,9 km), informează AFP, citat de Agerpres.

Prin adăugarea în palmares a "Infernului Nordului", Koch, în vârstă de 25 de ani, a scăpat de eticheta de concurentă mereu clasată, dar aproape niciodată câştigătoare.

La o săptămână după dominaţia olandezei Demi Vollering în Turul Flandrei, echipa franceză FDJ-United a obţinut şi ea un alt mare succes la un "Monument" al ciclismului.

Triumful ciclistei germane în "Regina Clasicelor" este doar al patrulea dintr-o carieră profesionistă începută în 2019. În acel an a fost singurul ei succes (o etapă a Turului Olandei), în afară de cele două titluri de campioană naţională.

Koch a fost urmată în acelaşi timp de olandeza Marianne Vos şi la 06/100 de franţuzoaica Pauline Ferrand-Prevot, ambele de la Visma-Lease a Bike şi la 1 min. 30 sec. de belgianca Lotte Kopecky (Team SD Worx-Protime).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri