China a declarat marţi că Australia ar trebui să-şi amintească crimele de război comise de Japonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial înainte de a se apropia de Tokyo, cu care Canberra a semnat un pact de securitate istoric în octombrie, informează France Presse, conform AGERPRES.
"În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Japonia a invadat Australia, a bombardat Darwin, a ucis australieni şi a împuşcat prizonieri de război australieni", a declarat presei ambasadorul chinez în Australia, Xiao Qian.
"Fiţi atenţi la ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor. Când cineva vă ameninţă, vă poate ameninţa din nou", a avertizat el.
"China a fost prietenul vostru", a amintit el.
Guvernul de centru-stânga al Australiei încearcă să repare relaţiile cu Beijingul, care s-au înrăutăţit considerabil sub fostul guvern conservator.
Dar cabinetul a semnat de asemenea în octombrie un nou pact de securitate istoric cu Japonia, rival regional al Chinei, menit să contracareze puterea militară în creştere a Beijingului.
Ambasadorul Japoniei în Australia a declarat în această săptămână pentru ziarul The Australian că este nevoie de "vigilenţă" faţă de China, o remarcă ce l-a înfuriat pe Xiao.
Odată excelente, relaţiile dintre Beijing şi Canberra s-au degradat de câţiva ani.
În 2020, Australia a cerut o anchetă independentă cu privire la originile pandemiei de COVID-19 şi a exclus gigantul chinez Huawei de pe piaţă pentru a-i construi reţeaua de telecomunicaţii 5G.
China, cel mai mare partener comercial al Australiei, a ripostat cu contramăsuri vizând importul a peste 10 produse australiene, inclusiv cărbune, vin şi orz.
Un dezgheţ a început în noiembrie în timpul reuniunii G20 din insula indoneziană Bali, unde prim-ministrul australian Anthony Albanese s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping.
Xiao a recunoscut că schimburile comerciale au fost "perturbate" în ultimii ani, dar a spus că speră că "vor reveni la normal".
China pune în gardă Australia cu privire la Japonia: 'Fiţi atenţi la ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor'
București
8°C
Articole Similare

97
Scandal Alexandru Rafila - Vlad Voiculescu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Probabil cel mai scump ‘dat cu seen’ din istoria României
97

740
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
740

760
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
760

1.128
HARTA Se întoarce vremea rea cu ploi și ninsori. România este traversată de un ciclon mediteranean
1.128

1.877
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
1.877

1.415
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
1.415

1.965
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.965

261
Cât de importantă este consilierea psihologică în recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni grave
261

3.632
Guvernul a luat o decizie majoră în criza carburanților! Măsură pentru reducerea prețului, la benzină și motorină, direct la pompă (surse)
3.632

2.298
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
2.298

4.391
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.391

6.212
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
6.212

3.478
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.478
















Comentează