Centrul European al Consumatorilor România (ECC România) a recuperat pentru consumatori aproape 140.000 de euro, în primele cinci luni ale anului 2021, informează instituţia într-un comunicat de presă transmis, joi, conform agerpres.
Datele au fost prezentate cu ocazia unei ample acţiuni derulate în cadrul Campaniei de Informare a Pasagerilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti.
Potrivit sursei citate, suma recuperată pentru consumatori, în primele cinci luni ale anului în curs, s-a ridicat la 140.000 de euro.
În intervalul menţionat, ECC România a gestionat 1.822 de solicitări sosite de la consumatori români şi 153 de solicitări de la consumatori din alte state membre ale Uniunii Europene (UE), inclusiv din Norvegia, Islanda şi Marea Britanie, transmise prin intermediul Centrelor Europene ale Consumatorilor din statele de reşedinţă ale consumatorilor.
Structura reclamaţiilor primite s-a axat pe cinci domenii principale: 34% - transporturi (aerian, rutier, feroviar, naval şi închirieri auto); 18% - achiziţii de îmbrăcăminte şi încălţăminte; 13% - recreaţie şi cultură (participarea la evenimente culturale şi sportive, produse electronice - tv, foto, calculatoare etc., pachete de servicii de călătorie); 12% - achiziţii de diverse produse şi servicii (servicii financiare, obiecte de uz personal - ceasuri, bijuterii, produse pentru îngrijire, alte servicii); 11% - achiziţii de mobilier, echipament pentru gospodărie şi întreţinere de rutină a gospodăriei (electrocasnice, mobilă).
Reprezentanţii ECC România au precizat faptul că, la fel ca anul trecut, cele mai multe reclamaţii au continuat să vizeze anulările din domeniul transporturilor, provocate de pandemie, diminuându-se numărul celor privind serviciile turistice achiziţionate individual sau ca pachete de servicii de călătorie.
De asemenea, în primele cinci luni ale anului, s-a înregistrat o creştere a numărului reclamaţiilor care au vizat achiziţiile online de produse - electronice, îmbrăcăminte şi încălţăminte, electrocasnice, mobilă etc.
ECC România face parte din Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) care include 30 de centre din toate cele 27 de state membre ale UE plus Islanda, Norvegia şi Marea Britanie.
Centrele oferă informaţii, consiliere şi asistenţă gratuite şi personalizate consumatorilor care au probleme cu tranzacţiile transfrontaliere efectuate într-o altă ţară din cadrul reţelei.
Centrul European al Consumatorilor România a reușit să recupereze 140.000 de euro pentru consumatorii care au depus reclamații
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
1

985
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
985

3.429
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.429

2.848
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
2.848

35
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
35

8.930
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
8.930

33
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
33

31
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
31

62
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
62

404
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
404

64
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
64

2.367
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.367

2.154
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
2.154
















Comentează