Rotterdam, Anvers şi Hamburg, situate pe coasta Mării Nordului, şi-au menţinut în 2017 poziţiile de cele mai mari porturi din Uniunea Europeană (UE), atât în ceea ce priveşte greutatea brută a mărfurilor cât şi volumul containerelor tranzitate, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Prin cele mai mari 20 de porturi de mărfuri a trecut în 2017 aproape 39% din cantitatea totală de mărfuri tranzitată în cele 23 de ţări UE care au porturi, o uşoară scădere comparativ cu 2017. Numai Rotterdam, cel mai mare port din Europa, era tranzitată peste 9% din cantitatea totală de mărfuri.
Zece din cele mai mari 20 de porturi de mărfuri era la Marea Mediterană, opt la Marea Nordului şi două pe costa Atlanticului.
Cele mai mari porturi europene de mărfuri sunt Rotterdam, Anvers şi Hamburg (Eurostat)
București
9°C
Articole Similare

236
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
236

64
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
64

1.197
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.197

58
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
58

29
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
29

26
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
26

58
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
58

55
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
55

134
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
134

120
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
120

63
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
63

157
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
157

3.774
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.774
















Comentează