Liderul Pro România, Victor Ponta, a acuzat, joi, PSD că este preocupat să se lupte cu Pro România şi cu ALDE, susţinând că, deşi decizia CCR dă dreptul Parlamentului să stabilească o altă dată a alegerilor parlamentare, PSD nu va face acest lucru, notează Agerpres.
"PSD nu se poate schimba. În timp ce noi ne batem cu domnul Orban, cu domnul Iohannis, cu domnul Barna, cei de la PSD sunt foarte preocupaţi să se lupte cu noi. Adică mi se pare cel mai rău semn pe care pot să-l dea vreodată: cum să omoare Pro România, cum să omoare ALDE. Staţi, ca în faimoasa pildă cu scorpionul, era vorba că suntem împreună să ne batem să trecem România. Voi vă ocupaţi numai să ne omorâţi pe noi. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat la alegerile locale.(...) PSD a avut grijă: nu vrem cu Pro România că e rău Ponta, nu vrem cu Tăriceanu. Acum ne caută să facem alianţe. De ce nu am fost buni acum o lună şi am devenit deodată buni? Sunt dezamăgit", a afirmat Ponta, la o conferinţă de presă.
El a spus că, deşi decizia CCR dă dreptul Parlamentului să stabilească o altă dată a alegerilor parlamentare, PSD nu va face acest lucru.
"Alegerile vor fi cu siguranţă pe 6 decembrie pentru că aşa a spus domnul preşedinte Iohannis şi pentru că, aşa cum s-a întâmplat şi la locale, forţa parlamentară Pro România ALDE nu ne permite să schimbăm acest lucru. Nu uitaţi că data alegerilor locale a fost stabilită printr-o lege a PSD şi i-am întrebat - de ce vă grăbiţi cu 27 septembrie, pentru începe şcoala. se apropie sezonul rece? Cei de la PNL înţeleg de ce se grăbesc, că şi-au făcut calculele să câştige alegerile? Voi v-aţi făcut calculele să pierdeţi alegerile? Până la sfârşit, se pare că da. Era vorba de Bucureşti şi marile oraşe, pe care le-au pierdut. Acum, decizia CCR dă dreptul ca Parlamentul să stabilească o altă dată, nu va face PSD acest lucru", a mai menţionat Victor Ponta.
El a afirmat că va prezenta în cel mai scurt timp măsurile anticriză, candidat de prim ministru şi o echipă.
"PSD a decis să nu lupte de data aceasta, a decis să amâne lupta pentru 2024. Opinia noastră este că trebuie să luptăm acum.(...) Noi ne pregătim sută la sută pentru data 6 decembrie să candidăm. Părerea mea este şi dacă jumătate din populaţie, Doamne fereşte, are COVID-19, domnul Iohannis nu va schimba această dată, inclusiv domnul Orban şi domnul Ciolacu nu vor schimba această dată", a adăugat Ponta.
Victor Ponta a susţinut că, dacă era premier, nu ar fi organizat alegerile locale.
"Eu, dacă aş fi fost în luna septembrie prim ministru, nu aş fi organizat alegerile locale, m-aş fi ocupat în primul rând de deschiderea şcolilor şi de pregătirea spitalelor pentru acest al doilea val", a mai spus Ponta.
Cei de la PSD sunt foarte preocupaţi să se lupte cu noi, cum să omoare Pro România şi ALDE (Victor Ponta)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

864
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
864

2.734
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
2.734

5.113
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.113

2.718
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.718

2.760
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.760

83
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
83

4.262
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.262

3.909
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.909

239
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
239

160
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
160

2.744
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.744

1.310
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.310

1.974
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.974















Comentează