Chateau du Bosc, castelul în care pictorul francez Toulouse-Lautrec şi-a petrecut copilăria, ar putea reveni familiei artistului dacă Tribunalul Corecţional din Rodez va acorda câştig de cauză unui procuror, care a cerut miercuri o pedeapsă de 18 luni de închisoare cu suspendare pentru actualii săi proprietari, precum şi retrocedarea reşedinţei, informează AFP, citat de agerpres.
Verdictul va fi pronunţat pe 15 septembrie. Ministerul Public din Franţa consideră că soţii Corinne şi Jean-Claude Putzola, judecaţi pentru "exploatare abuzivă a slăbiciunii şi a încrederii" şi pentru "escrocherie", au profitat de vulnerabilitatea lui Nicole Tapie de Celeyran, strănepoată a pictorului Toulouse-Lautrec şi proprietară a castelului până la moartea ei, survenită pe 12 august 2016, la vârsta de 91 de ani.
Fosta proprietară a fost "orbită de soţii Putzola, ei au abuzat de ignoranţa ei în materie juridică", a denunţat în timpul unei audieri procurorul Bernard Salvador. "Sunt nişte impostori, au profitat de credulitatea ei, au abuzat de încrederea unei femei vulnerabile", a adăugat şi avocatul reclamanţilor, Robert-Francois Rastoul.
Cincisprezece urmaşi ai pictorului Toulouse-Lautrec şi al lui Nicole Tapie de Celeyran s-au constituit parte civilă în acest proces, solicitând retrocedarea acestui domeniu din secolul al XII-lea. Muzeul Toulouse-Lautrec din Albi, un oraş din sud-vestul Franţei, s-a constituit la rândul său parte civilă.
Cu patru luni înaintea morţii sale, moştenitoarea pictorului i-a desemnat pe Jean-Claude Putzola şi pe soţia acestuia, Corinne, drept unici moştenitori ai Castelului Bosc, situat în localitatea Camjac, şi ai unui parc cu o suprafaţă de 22 de hectare.
În acea reşedinţă, inclusă în categoria monumentelor istorice din Franţa şi "estimată la peste 1 milion de euro", potrivit avocatului Rastoul, pictorul Toulouse-Lautrec (1864-1901) a petrecut o parte a copilăriei sale.
"Evident, este abject să profiţi de vulnerabilitatea unei persoane în vârstă, dar, în acest dosar, nu există nimic care să dovedească vinovăţia lor", a pledat avocatul soţilor Putzola, Elian Gaudy. El a denunţat "un proces de denigrare", ţinând cont de faptul că trei notari au parafat testamentele fostei proprietare a castelului şi au considerat că aceasta "avea mintea sănătoasă". Actul de donaţie ar corespunde astfel "voinţei" lui Nicole Tapie de Celeyran, a afirmat acelaşi avocat.
Soţii Putzola, care sunt sexagenari şi au locuit mult timp în departamentul Herault, au făcut cunoştinţă cu Nicole Tapie de Celeyran abia în august 2015, cu un an înaintea morţii sale, prin intermediul unei verişoare prin alianţă a acesteia. Foarte repede, ei s-au mutat în apartamentele private ale castelului. Câteva săptămâni mai târziu, în octombrie 2015, numele lor au apărut într-un testament al proprietarei nonagenare, alături de alţi moştenitori "naturali".
Alte trei testamente au fost redactate după aceea, iar ultimul dintre ele, ce datează din aprilie 2016, conţinea pe lista beneficiarilor doar numele soţilor Putzola.
Castelul Chateau du Bosc ar putea reveni proprietarilor. Decizia aparține Tribunalului Corecţional din Rodez
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Filarmonica 'George Enescu' începe 2026 cu două concerte. Biletele s-au epuizat în 30 de minute
9

2.430
Regizorul Cristian Mungiu trage cu „tunul” în autorități: „Stat căpușat de lacomi! Îi exonerează tocmai pe marii datornici!”
2.430

67
Mariah Carey doboară un nou record cu piesa 'All I Want for Christmas Is You'
67

54
Adrian Titieni preia interimatul la Teatrul Național București de la 1 ianuarie 2026
54

1.584
Obiceiurile vechi de Anul Nou pe care femeile le respectă cu strictețe. Vor avea parte de iubire și noroc în noul an
1.584

12
Patriarhul Daniel le urează românilor sănătate, pace și bucurie pentru Anul Nou
12

16
Iranul își consolidează prezența în spațiu: A lansat trei sateliți noi cu ajutorul rachetei Soiuz
16

16
Târgurile de Crăciun din Capitală au atras peste 1,5 milioane de vizitatori
16

58
Ansamblul Cookers boicotează Revelionul de la Kennedy Center după redenumirea instituţiei cu numele lui Trump
58

90
Nucleul intern al Pământului, mai complex decât se credea: Experimentele de laborator fac lumină
90

4.621
2026, anul care arde regulile: Calul de Foc revine după 60 de ani și promite noroc, conflicte și răsturnări de situație. Poate fi anul care schimbă totul
4.621

5.867
Brigitte Bardot a iubit câinii, dar și-a urât propriul fiu pe care l-a numit 'tumoare canceroasă'
5.867

5.374
Scandal monstru după moartea actriței Brigitte Bardot! I se aduc acuzații grave: „A fost rasistă!”
5.374

















Comentează