Cel puţin 20 de persoane au fost ucise duminică în două atacuri, între care unul cu dispozitiv exploziv improvizat (IED), în două localităţi din provincia Sanmatenga, nordul Burkina Faso, au anunţat surse de securitate şi locale, relatează AFP preluat de agerpres.
"Un vehicul de transport mixt - mărfuri şi pasageri - a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat în zona Barsalogho, în urma exploziei fiind înregistraţi cel puţin 12 morţi în rândul pasagerilor, în majoritate comercianţi, duminică după-amiază'', a indicat o sursă de securitate.
"La aproximativ 50 de kilometri de Barsalogho, pe ruta Kelbo - Dablo, a fost atacat şi un convoi cu alimente'', a menţionat sursa citată, fără a da detalii.
Burkina Faso, o ţară săracă din Africa de Vest, este afectată de patru ani şi jumătate de violenţe, atribuite unor grupuri armate jihadiste, unele afiliate Al-Qaida şi altele grupării Statul Islamic.
De la începutul anului 2015, atacurile jihadiste, din ce în ce mai frecvente şi soldate cu victime, în special în nordul şi estul ţării, au făcut peste 570 de morţi, potrivit unui bilanţ difuzat de AFP.
Burkina: Cel puţin 20 de morţi în atacuri în nordul ţării (surse de securitate)
Explorează subiectul
Articole Similare

70
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
70

13
Conferința de la Munchen - Taiwanul avertizează: „China este adevărata amenințare”
13

1.074
Mitul siguranței germane, făcut praf: cum a fost posibil cel mai spectaculos jaf bancar din ultimii ani în Germania
1.074

2.532
VIDEO Atac ucrainean de amploare asupra unui port rusesc de la Marea Neagră
2.532

2.154
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
2.154

1.554
Pedro Sanchez, avertisment pentru marile puteri ale lumii: "Reînarmarea nucleară nu ne va proteja de Vladimir Putin"
1.554

43
Marina franceză confiscă 2,4 tone de cocaină în Polinezia
43

368
Jocuri de putere dure și complicate în Kârgâzstan. Puternicul șef al serviciilor secrete a fost demis. A urmat o epurare violentă
368

4.218
VIDEO De la „escrocul” Trump la cel mai important aghiotant pentru președintele SUA: cine e, de fapt, Marco Rubio, posibil viitor președinte american?
4.218

3.625
VIDEO Barack Obama și soția sa, prezentați ca maimuțe într-un videoclip distribuit de Trump: reacția fostului președinte
3.625

12.031
'Informaţii foarte tulburătoare şi cu adevărat îngrozitoare': Hillary Clinton, mesaj dur în legătură cu dosarele Epstein
12.031

4.033
Monstrul își devorează creatorul: lumea pe care a visat-o Putin este exact cea care îi poate semna sentința
4.033

2.737
Forțele americane ICE primesc o lovitură puternică: ce au decis mai multe sute de judecători din SUA
2.737
















Comentează