Mii de angajaţi ai sistemului public, în special profesori, au manifestat sâmbătă la Varşovia pentru a cere creşteri de salarii şi pentru a protesta împotriva lipsei de dialog social sub guvernul conservator în funcţie, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Vrem salarii mai bune pentru bugetari, o creştere a salariului minim", le-a spus jurnaliştilor Piotr Szumlewicz, un responsabil al sindicatului OPZZ, principalul organizator al manifestaţiei desfăşurate sub sloganul 'Ajunge!'.
"Ne-am săturat de politica guvernului, de aroganţa sa, de absenţa dialogului şi de minciunile (premierului Mateusz) Morawiecki", a insistat el, în faţa reprezentanţilor numeroaselor profesii ale sectorului public.
Manifestaţia a fost organizată cu o lună înainte de un scrutin municipal care deschide o serie de alegeri care vor avea loc în următoarea perioadă în Polonia şi cu zece zile după decizia guvernului de a majora salariul minim brut la 2.250 de zloţi, adică 522,6 euro, în creştere cu 7,1%, începând cu 2019. Salariul pe oră va fi majorat la 14,7 zloţi, adică 3,4 euro.
Sindicatul OPZZ consideră aceste creşteri ca fiind insuficiente.
Cei mai vizibili dintre manifestanţi au fost profesorii, care au denunţat salariile lor, doar puţin mai mari decât salariul minim naţional, şi o reformă controversată în desfăşurare privind învăţământul care ar conduce, în opinia lor, la un haos în şcolile primare şi secundare.
Conservatorii la putere au schimbat, în urmă cu doi ani, sistemul şcolar polonez eliminând colegiile, o reformă considerată prost pregătită de către critici şi sindicalişti, care cer demisia ministrului educaţiei.
Bugetarii polonezi protestează pentru mărirea salariilor
Articole Similare

306
Zelenski, mesaj adresat României, după alocarea celor 50 de milioane de euro pentru sprijinirea apărării Ucrainei
306

225
Israelul riscă să piardă sprijinul internațional după retragerea autorizațiilor pentru 37 de ONG-uri
225

1.390
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia va apela la economiile contribuabililor în 2026 pentru a finanța campania militară din Ucraina
1.390

1.275
Italia, Spania, Irlanda sau Scoția vând case la preț redus: Oamenii primesc bani să se mute aici
1.275

2.186
VIDEO 'Luptă pentru o bucată de pâine' - Protestele iau amploare în Iran din cauza scumpirilor. Clădire guvernamentală atacată, autoritățile avertizează cu 'răspuns ferm'
2.186

1.681
'Războiul bate la porțile Europei' - Friedrich Merz avertizează: 2026 va testa securitatea și unitatea continentului
1.681

6.348
'Își făcea deja bagajele' - Lukașenko dezvăluie avertismentul secret pentru Putin. Ce spune despre atacul cu drone de la reședința acestuia
6.348

4.710
'Abia l-au resuscitat' - Liderul cecen Ramzan Kadîrov, internat de urgență la Moscova
4.710

3.251
'Referendum decisiv' în 2026 – Viktor Orban pune Ungaria în fața unei alegeri radicale: neutralitate sau aliniere la politicile UE
3.251

591
Turcia suspectează că Statul Islamic a planificat atentate de Crăciun și Anul Nou
591

2.873
VIDEO Armata Rusă publică imagini cu drona care ar fi fost folosită ca să atace casa lui Putin
2.873

46
Val de căldură sever în Buenos Aires, urmat de o pană generală de curent de scurtă durată
46

68
Departamentul american al Justiţiei trebuie să studieze încă aproximativ 5,2 milioane de pagini din dosarele Epstein
68

















Comentează