Aproape un milion de clienţi au rămas fără curent electric, miercuri dimineaţă, în Buenos Aires şi în zonele limitrofe pe fondul creşterii cererii de energie în contextul unui val de caniculă din emisfera sudică, transmite Agerpres.
Furnizorul privat de energie electrică Edesur a raportat că alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în etape, precizând că până miercuri la prânz, ora locală (15:00 GMT), doar câteva mii de clienţi erau în continuare afectaţi de pana de curent.
Edesur a declarat că a desfăşurat o "operaţiune specială pentru a rezolva penele legate de cererea ridicată cauzată de valul de căldură de Anul Nou", în condiţiile în care temperaturile au atins aproape 30 de grade Celsius în cursul nopţii.
Pana de curent a coincis cu anunţul unor noi creşteri ale tarifelor la energie electrică, cu 2%, de la 1 ianuarie.
În timpul penei de curent, care a durat aproape patru ore, locuitorii şi proprietarii de magazine au bătut în oale şi tigăi în semn de protest.
Cererea de energie electrică ar urma să continue să crească în cursul zilei de miercuri când în capitala Argentinei sunt prognozate temperaturi de până la 38 de grade Celsius, conform serviciului naţional de meteorologie.





























Comentează