Compania Municipală Termoenergetica a transmis Primăriei Capitalei, dar şi Consiliului General o adresă în care atrage atenţia asupra datoriilor de 800 de milioane de lei pe care PMB le-a acumulat.
Directorul general al companiei, Claudiu Creţu, a declarat că din această datorie, 300 de milioane de lei reprezintă facturi curente.
"Este o adresă care a fost transmisă către Primărie, către ministere, către consilierii generali, astfel încât să atragem atenţia la situaţia financiară critică în care se găseşte Compania Municipală Termoenergetica şi la faptul că este nevoie de soluţii urgente, mai ales că ne apropiem de luna octombrie, când va trebui să dăm drumul la căldură, să reluăm furnizarea de încălzire în oraş. (...) Obligaţia noastră a fost de a informa Consiliul General, pentru că el este acţionarul acestei companii", a precizat Claudiu Creţu pentru AGERPRES.
El a menţionat că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, caută soluţii pentru această problemă.
"Domnul primar, primăria caută soluţii pentru a se împrumuta, pentru a face rost de finanţare, pentru a plăti aceste datorii", a spus directorul Termoenergetica.
Potrivit acestuia, în cazul în care situaţia nu va fi rezolvată, există riscul intrării în insolvenţă a companiei.
"Există acest risc, dacă nu se plătesc datoriile. Din păcate, există acest risc, da", a subliniat Claudiu Creţu.
La rândul său, consilierul municipal PSD Adrian Vigheciu a făcut referire la adresa transmisă de către Termoenergetica.
"Situaţia de la Termoenergetica a devenit dramatică. Într-o nouă înştiinţare disperată trimisă la Primăria Capitalei, reprezentanţii companiei anunţă practic falimentul şi faptul că Bucureştiul va rămâne fără căldură şi apă caldă la iarnă. Datoriile Termoenergetica depăşesc 800 de milioane de lei, iar datoriile PMB către ei depăşesc 300 de milioane de lei. Dacă primarul general Nicuşor Dan continuă să doarmă pe el sau să se facă că plouă, vom avea cea mai cumplită şi cea mai ruşinoasă iarnă din ultimii 30 de ani", a scris acesta pe Facebook.
Bucureștenii riscă să rămână fără încălzire în sezonul rece: Furnizorul somează Primăria Capitalei din cauza datoriilor uriașe
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

229
Inaugurat anul trecut, drumul expres Craiova–Pitești a intrat deja în reparații. Șoferii sunt revoltați: "Mereu repară, mereu se strică"
229

17
Decizie în București: mașinile electrice mai au parcare gratuită până la finalul anului 2027, hibridele au fost excluse
17

44
Târg pescăresc de Florii, organizat la Ministerul Agriculturii, în perioada 3-5 aprilie
44

1.491
FOTO Accident foarte grav pe autostrada A1: coliziune frontală între două microbuze / 11 persoane implicate
1.491

33
Mesaje de Paște pentru orice tip de relație. Cum poți transmite emoție de la distanță
33

58
Începe Vacanța de Paște
58

1.335
Prognoza meteo: Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai
1.335

3.489
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, reacție fermă după criticile fostului purtător de cuvânt: „Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
3.489

3.259
Dacă faci asta în fiecare dimineață, la cafea, află că, în timp, creierul tău se va micșora. La propriu!
3.259

770
Horoscopul zilei din 4 aprilie 2026 - Unii sunt dezamagiti, alții vor liniste
770

3.023
Sonia Simionov, fostă concurentă "America Express", atac la "survivorul" Gabi Tamaș: Aroganțele astea sunt doar niște țărănisme! / Internațuții l-au făcut pe Boureanu "curcă beată"
3.023

266
Jaf ca în filme: Au smuls seiful din perete și l-au 'decupat' pe câmp. Hoții au dispărut cu toată averea unui român care a trudit în străinătate
266

2.755
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
2.755
















Comentează