Prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi a criticat vineri afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu cu privire la valul migraţionist şi liderii europeni, susţinând că acesta "ațâţă fricile extremiste ale românilor".
"Nu există dovadă mai mare de cinism decât aţâţarea fricii românilor şi răspândirea extremismului, pentru a stoarce voturi din frica oamenilor. Când un fost şef de stat ca domnul Traian Băsescu, care a fost ţinut în funcţie de lideri europeni, se răţoieşte acum ipocrit la aceiaşi lideri europeni şi aţâţă fricile extremiste ale românilor aceasta nu este, în opinia mea, decât cinism şi inconştienţă. Discursul radical al unor politicieni români este, de fapt, un fel de terorism politic, pentru că, la fel ca şi terorismul, împrăştie frica şi răspândeşte ura. Soluţia este să ne consolidăm mecanismele de luptă împotriva terorismului, să consolidăm instituţiile din România care au competenţe în acest domeniu, nu să detonăm fricile oamenilor", a spus europarlamentarul, într-o conferinţă de presă', relatează Agerpres.
El a susţinut că trebuie privite "lucid vulnerabilităţile". "Să vedem ce avem de făcut şi să nu ne lăsăm exploataţi de politicieni cinici şi de extremişti", a completat Buşoi.
În opinia sa, politicienii europeni sunt depăşiţi, iar continentul nu se poate apăra de terorism, context în care a propus cinci direcţii de acţiune imediată. El a susţinut că trebuie adoptate de urgenţă de către Parlamentul European şi Consiliul European directivele privind combaterea terorismului şi registrul european al pasagerilor, să existe un schimb de informaţii la nivel european, să se înainteze cu discuţiile privind tratatul Schengen, să se modifice regulamentul de la Dublin privind azilul şi să fie întărită capacitatea FRONTEX.
El a mărturisit că s-a aflat la câteva sute de metri de unul dintre locurile din Bruxelles unde au avut loc atentate.
"Am ieşit cu o poziţie publică astăzi, la câteva zile după atentate, pentru că am aşteptat ca dezbaterea să se calmeze, pentru a nu vorbi şi a nu se propune soluţii în înfierbântarea momentului. (...) Aceste atentate au îndoliat nu doar Belgia, ci şi întreaga Europă şi vreau să-mi exprim şi eu compasiunea pentru familiile victimelor şi regretul pentru tot ceea ce s-a întâmplat în acea zi", a spus europarlamentarul.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat marţi că era "logic" ca odată cu "valul migrator islamist" organizaţiile teroriste să îşi transfere cât mai mulţi adepţi în Europa, menţionând că nu liderii politici europeni vor plăti "factura nesăbuinţei", ci cetăţeni europeni nevinovaţi.
Bușoi critică afirmațiile lui Traian Băsescu: `Ațâţă fricile extremiste ale românilor`
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

864
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
864

2.734
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
2.734

5.113
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.113

2.718
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.718

2.760
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.760

83
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
83

4.262
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.262

3.909
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.909

239
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
239

160
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
160

2.744
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.744

1.310
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.310

1.974
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.974
















Comentează