Universitatea Transilvania din Braşov scoate la concurs, pentru admiterea 2021, un număr de 2.900 de locuri finanţate de la buget, cu 50 mai multe faţă de anul trecut, la acestea adăugându-se alte peste 3.300 de locuri cu taxă, se arată într-un comunicat al instituţiei de învăţământ superior remis, vineri, AGERPRES.
Astfel, pentru anul universitar 2021-2022, la Universitatea Transilvania din Braşov vor fi disponibile 6.250 de locuri.
Cele mai multe locuri sunt disponibile la Facultatea de Ştiinţe economice şi administrarea afacerilor (625), la Facultatea de Litere (520) şi la Facultatea de Inginerie electrică şi ştiinţa calculatoarelor (515).
Facultăţii de Medicină i-au fost alocate peste 350 de locuri, dintre care aproximativ 150 de locuri finanţate de la buget.
La fel ca în 2020, şi în acest an admiterea se va desfăşura online, doar pe bază de dosar, conform criteriilor stabilite de fiecare facultate, excepţie făcând Facultăţile de Medicină, Muzică, Educaţie fizică şi sporturi montane şi Psihologie şi ştiinţele educaţiei.
Înscrierea candidaţilor se va face online, pe site-ul admitere.unitbv.ro, până în 17 iulie.
La Facultatea de Medicină, probele scrise vor avea loc în 22 şi 23 iulie, iar la Facultatea de Muzică şi la cea de Educaţie fizică şi Sporturi montane, probele eliminatorii vor avea loc între 19 şi 21 iulie. Tot atunci se vor desfăşura şi probele eliminatorii la "Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar" şi la "Psihopedagogie specială", din cadrul Facultăţii de Psihologie şi ştiinţele educaţiei.
Şi la masterat, numărul de locuri finanţate de la buget pentru anul universitar 2021-2022 este mai mare comparativ cu anul trecut.
Anul acesta vor fi scoase la concurs 1.380 de locuri fără taxă, cu 30 mai multe faţă de anul universitar precedent. În total, la masterat, la Universitatea Transilvania din Braşov vor fi disponibile peste 3.000 de locuri.
De asemenea, vor exista locuri disponibile şi la învăţământul la distanţă ori cu frecvenţă redusă, dar şi locuri pentru categorii defavorizate, pentru românii de pretutindeni sau pentru studenţii internaţionali din afara Uniunii Europene.
Pentru admiterea din acest an, taxele, atât cele de şcolarizare, cât şi cele de admitere rămân neschimbate faţă de anul trecut, respectiv de 250 de lei la Facultatea de Medicină, respectiv de 200 de lei la celelalte facultăţi, iar taxele de şcolarizare sunt cuprinse între 3.500 şi 6.000 de lei, în funcţie de profilul ales.
Mai multe locuri fără taxă la admiterea 2021 la Universitatea Transilvania
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

25
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
25

13
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
13

1.630
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.630

17
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
17

21
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
21

31
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
31

9
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
9

73
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
73

79
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
79

8
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
8

16
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
16

16
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
16

9
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
9
















Comentează