Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, duminică, după întâlnirea liderilor formaţiunii cu Dacian Cioloş, că liberalii au obţinut promisiunea premierului desemnat ca alocările de fonduri să fie transparente, dar şi de a afla cum s-au alocat în ultimele săptămâni două miliarde de euro către administraţiile locale.
"Am discutat un lucru care ţine administraţie, dar şi de proiectul de buget, de investiţii, dar şi de autorităţile locale şi am obţinut promisiunea domnului prim-ministru că va proceda normal, cum trebuie procedat, adică toate alocările de fonduri să fie transparente, dar să şi ştim cum s-au alocat vreo două miliarde şi ceva de euro către administraţii doar în ultimele săptămâni şi pe parcursul anilor", a afirmat Blaga.
El a spus că toate ordinele de ministru trebuie publicate în Monitorul Oficial şi că nu trebuie să se mai aloce fonduri prin ordin de ministru, ci prin hotărâre de Guvern.
"Prin urmare, toate ordinele de ministru publicate în Monitorul Oficial, aşa cum este normal, ca să nu mai existe discuţii, din acest punct de vedere, să ştim exact unde s-au dus banii şi dacă există vreo strategie judeţeană sau naţională de care s-a ţinut cont atunci când s-au alocat aceste fonduri şi să nu se mai aloce fonduri prin ordin de ministru, decât prin hotărâre de Guvern, aşa cum a fost în România în ultimii 22 de ani", a adăugat Blaga.
La rândul său, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus că este firesc ca premierul Cioloş să facă o evaluare a oamenilor din administraţie înainte de a lua o măsură în privinţa lor, adăugând că nu-şi doreşte nimeni să schimbe pesedişti cu penelişti sau alţi membri de partid, ci că trebuie început procesul de profesionalizare a administraţiei.
"Nu mă aşteptam să ia vreo măsură fără să facă o evaluare, că doar nu o să punem carul înaintea boilor. Este absolut firesc să ne dorim, ca partid care a văzut cum s-a politizat de-a lungul vremii statul român, mai abitir ca niciodată în mandatul PSD, să ridicăm nişte semne de întrebare cu privire la aparatul de stat în acest moment, dar, sigur, aparatul de stat este obiectul evaluării primului ministru şi al Cancelariei primului ministru, în definitiv. Am convingerea că aşa cum domnul Cioloş şi-a făcut echipa cum a considerat domnia sa de cuviinţă, fără să ne întrebe şi fără să vrem să participăm în vreun fel la aceste decizii, pentru că este atributul domniei sale, aşa va putea să facă analiza pe care ne-o dorim asupra administraţiei. (...) Discuţia a fost că nu-şi doreşte nimeni să schimbe pesedişti cu penelişti sau alţi membri de partid, ci evident cu toţii am căzut de acord că este un T zero de la care ar trebui să începem procesul de profesionalizare a administraţiei", a susţinut Gorghiu.
Ea a adăugat că un guvern tehnocrat are mult mai la îndemână acest instrument de profesionalizare a administraţiei decât un guvern politic şi şi-a exprimat convingerea că "se va întâmpla şi schimbarea unor oameni în timp, care se dovedesc a nu fi profesionişti, ci a fi puşi acolo". AGERPRES
Blaga: Să nu se mai aloce fonduri prin ordin de ministru, ci prin hotărâre de guvern
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

984
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
984

433
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
433

507
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
507

996
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
996

3.180
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.180

995
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
995

2.535
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.535

4.770
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.770

13.739
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
13.739

962
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
962

616
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
616

3.110
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.110

1.600
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.600
















Comentează