Biserica Ortodoxă Română dezaprobă acţiunile, atitudinile şi discursurile antisemite şi xenofobe

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-01-2026 17:14

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Biserica Ortodoxă Română dezaprobă acţiunile, atitudinile şi discursurile antisemite şi xenofobe din spaţiul public, a transmis, vineri, Patriarhul Daniel, care a evidenţiat responsabilitatea comună în promovarea respectului reciproc şi a dialogului interreligios, potrivit Agerpres.

Întâistătătorul BOR a participat la o reuniune de lucru a reprezentanţilor cultelor religioase recunoscute cu specialişti din cadrul Guvernului pe tema combaterii antisemitismului şi a altor forme de intoleranţă.

"Biserica Ortodoxă Română dezaprobă acţiunile, atitudinile şi discursurile antisemite şi xenofobe din spaţiul public şi îşi reafirmă angajamentul constant pentru cultivarea păcii şi a armoniei sociale, a dialogului interreligios şi a convieţuirii paşnice, fundamentate pe valorile iubirii aproapelui, ale solidarităţii şi ale respectului reciproc. În acest sens, Biserica Ortodoxă Română consideră faptul că orice formă de ură, discriminare sau intoleranţă este contrară mesajului Evangheliei Domnului Iisus Hristos şi incompatibilă cu valorile morale care stau la baza credinţei creştine", a afirmat Patriarhul, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.

El a calificat iniţiativa organizării reuniunii de vineri drept un demers "deosebit de necesar şi oportun", apreciind că statul român recunoaşte rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social al cultelor, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.

"Ne exprimăm speranţa că lucrările acestei reuniuni vor contribui la stabilirea unor iniţiative comune durabile şi la identificarea unor soluţii eficiente, care să sprijine dezvoltarea unei societăţi româneşti mai atentă la valorile demnităţii umane, ale armoniei, păcii şi coeziunii sociale", a completat Patriarhul BOR.

Potrivit acestuia, întâlnirea de lucru urmăreşte "facilitarea unui dialog constructiv, axat pe identificarea bunelor practici, a provocărilor existente şi a modalităţilor concrete prin care comunităţile religioase din ţara noastră pot contribui în mod concret la prevenirea şi combaterea antisemitismului şi a altor forme de intoleranţă".

În opinia sa, totodată, reuniunea evidenţiază importanţa conlucrării responsabile dintre instituţiile statului şi cultele religioase din România în protejarea şi promovarea respectului faţă de demnitatea fiecărei persoane umane, indiferent de apartenenţa religioasă sau etnică a acesteia. Conform cadrului legal în vigoare, în ţara noastră "sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri