Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a revenit în circuitul profesionist de tenis după o pauză de şapte luni, impunându-se în două seturi, 7-6 (7/5), 6-3, în faţa germancei Jule Niemeier, marţi, în primul tur al turneului WTA de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 611.210 euro.
Andreescu (21 ani), fostă numărul patru mondial, aflată acum pe locul 121 în clasamentul WTA, a jucat ultima oară în octombrie 2021, la Indian Wells. Ea a decis apoi să ia o pauză pentru a se reface din punct de vedere fizic şi psihic.
"Sunt foarte încântată să joc din nou. Ultimele luni au fost destul de dificile şi, chiar dacă sună ca un clişeu, simt că m-am regăsit. Chiar am făcut o pasiune mai puternică pentru tenis şi mi-am dat seama că îmi place cu adevărat acest sport", a declarat Bianca Andreescu pentru WTA Insider.
Reprezentata "frunzei de arţar" s-a impus după o oră şi 44 de minute de joc în partida cu Julie Niemeier, iar în optimile de finală o va avea ca adversară pe belarusa Arina Sabalenka, favorita numărul 3.
Rezultate - turul 1:
Eva Lys (Germania) - Viktorija Golubic (Elveţia) 5-7, 7-5, 7-5
Tamara Korpatsch (Germania) - Camila Giorgi (Italia) 3-6, 7-6 (7/2), 6-1
Bianca Andreescu (Canada) - Jule Niemeier (Germania) 7-6 (7/5), 6-3
Ons Jabeur (Tunisia/N.7) - Marketa Vondrousova (Cehia) 4-6, 6-2, 6-3
Daria Kasatkina (Rusia) - Cori Gauff (SUA) 6-4, 6-2
Elena Rîbakina (Kazahstan) - Nastasja Schunk (Germania) 7-6 (7/3), 7-5
Bianca Andreescu a debutat cu dreptul la turneul WTA de la Stuttgart, după o pauză de şapte luni
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

12
Fabio Capello, tranșant după ce Italia nu s-a calificat la CM: 'O ruşine şi o tragedie'
12

36
Programul meciurilor din etapele 5-6 din play-off şi play-out în Superliga
36

31
S-a votat. Anul 2027, 'Anul Ilie Năstase'
31

522
Negocieri dure. Ce condiții pune Gică Hagi pentru a prelua naționala României. Când va face FRF anunțul
522

3.096
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
3.096

70
Postarea care le dă de gândit suporterilor. Robert Lewandowski ar putea să se retragă de la națională după ce Polonia a ratat calificarea la CM
70

131
VIDEO Imaginile cu Novak Djokovic au devenit virale. A fost în tribune la barajul decisiv dintre Bosnia și Italia
131

32
Emma Răducanu se retrage de la turneul WTA 500 de la Linz
32

2.691
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.691

57
România coboară pe locul 56 în clasamentul FIFA, după înfrângerea cu Slovacia. Franța, pe primul loc
57

35
Elizabeta Samara îşi încheie parcursul la Cupa Mondială de la Macao
35

95
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
95

47
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
47
















Comentează