Bărbat din Republica Moldova condamnat pentru trafic de migranţi, descoperit şi reţinut la Albiţa

Autor: Liana Ganea

Publicat: 26-01-2026 14:35

Article thumbnail

Sursă foto: Politia de Frontiera

Un bărbat în vârstă de 23 de ani din Republica Moldova, condamnat la închisoare şi căutat de autorităţile din Bulgaria pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, a fost depistat de poliţiştii de frontieră de la Albiţa.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, bărbatul s-a prezentat la frontieră în vederea efectuării formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz.

"La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului este emisă, de către autorităţile din Bulgaria, la data de 13 ianuarie 2026, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, deoarece acesta are de executat o pedeapsă de un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi", precizează un comunicat de presă transmis de ITPF Iaşi via Agerpres.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui în vederea luării măsurilor legale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri