Etiopia, Egiptul şi Sudanul şi-au reluat duminică la Kinshasa negocierile în jurul mega-barajului etiopian de pe Nilul Albastru, o hidrocentrală prezentată ca vitală de Addis Abeba şi percepută ca o ameninţare de Cairo şi Khartoum, notează AFP preluat de agerpres.
"Aceste negocieri reprezintă ultima şansă de care trebuie să o profite cele trei ţări pentru a ajunge la un acord", a afirmat ministrul egiptean de externe, Sameh Shoukry, în declaraţii pentru media egiptene.
Acordul trebuie să permită "umplerea şi exploatarea barajului Renaşterii în următoarele luni şi înainte de următorul sezon ploios", a adăugat el.
"Reuniunea de la Kinshasa îşi propune ca obiectiv să declanşeze o nouă dinamică", a declarat gazda întâlnirii, preşedintele Republicii Democrate Congo, Félix Tshisekedi, care deţine din februarie şi preşedinţia anuală a Uniunii Africane (UA).
Ambasadorul Statelor Unite, Mike Hammer, a fost, de asemenea, prezent la deschiderea lucrărilor reuniunii care urmează să se încheie luni.
Barajul Marii Renaşteri Etiopiene (GERD) este o sursă de tensiuni între cele trei ţări chiar de la începerea lucrărilor în aprilie 2011.
Barajul este construit în nord-vestul Etiopiei, lângă frontiera cu Sudanul, pe Nilul Albastru, un braţ al fluviului care se uneşte cu Nilul Alb mai la nord, la Karthoum, înainte de a-şi continua cursul spre Egipt.
GERD ar putea să devină cea mai mare instalaţie hidroelectrică din Africa, cu o capacitate anunţată de circa 6.500 de megawaţi.
Addis Abeba a anunţat în octombrie că prima fază a operaţiunilor de umplere a fost încheiată în august 2020.
Etiopia afirmă că energia hidroelectrică produsă de baraj va fi vitală pentru a răspunde nevoilor energetice ale celor 110 milioane de locuitori ai săi.
Egiptul, care este în proporţie de 97% dependent de Nil pentru irigaţii şi alimentarea cu apă, consideră că barajul etiopian îi va reduce accesul la această resursă vitală.
Sudanul se teme că propriile hidrocentrale ar putea fi deteriorate dacă Etiopia trece la umplerea completă a GERD înainte de a se ajunge la un acord.
Baraj pe Nil: Încep `negocierile ultimei șanse`, anunță Egiptul care alături de Sudan presează Etiopia să semneze un acord înainte de umplerea barajului
Explorează subiectul
Articole Similare

117
VIDEO Capitala Iranului, în alertă: recomandări de evacuare, magazine luate cu asalt și aglomerație la ieșiri
117

32
Atacul israelian asupra școlii de fete din sudul Iranului: bilanțul crește la 85 de morți
32

1.743
Putin convoacă de urgență Consiliul de Securitate al Federației Ruse după atacurile asupra Iranului
1.743

3.499
VIDEO Incendiu la Palm Jumeirah, după lovituri: Autoritățile din Dubai confirmă – patru răniți
3.499

1.841
Programul nuclear al Iranului: Motivele pentru care Teheranul nu cedează sub nicio formă
1.841

4.652
VIDEO Explozii și incendii în Dubai după un atac cu rachete; Atac cu dronă în Kuweit, valuri de interceptări la Doha. Cel puțin 70 de morți în sudul Iranului
4.652

687
Consiliul de Securitate al ONU, se reunește de urgență după atacurile asupra Iranului
687

1.108
NATO, reacție la războiul dintre SUA-Israel și Iran: Urmărim "îndeaproape" evoluţiile din Iran şi din regiune
1.108

192
Iran: Numărul victimelor continuă să crească
192

5.176
Moment critic la Teheran: Liderul suprem al Iranului ar urma să apară public „în câteva minute”, după ce Israel anunțase eliminarea sa (Reuters)
5.176

2.082
Ursula von der Leyen convoacă de urgență Colegiul de Securitate al UE: 'Să nu existe o nouă escaladare'
2.082

3.988
VIDEO UPDATE Israel sub atac: sirene în centrul țării, alertă de drone lângă Marea Moartă. Mossadul cere iranienilor să trimită imagini din zonele lovite
3.988

70
Marea Britanie: Iranului nu trebuie să i se permită niciodată să dezvolte arme nucleare
70

















Comentează