Barack Obama, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, îi va aduce marţi un omagiu regretatului Nelson Mandela, primul lider de culoare al Africii de Sud, la o sută de ani de la naşterea acestuia, relatează dpa, preluată de agerpres.
Discursul lui Obama va fi unul din numeroasele evenimente care au loc în Africa de Sud şi în alte părţi ale lumii pentru a marca naşterea acum 100 de ani, la 18 iulie, a lui Mandela, personalitate cunoscută la nivel mondial şi care a petrecut 27 de ani în închisoare pentru lupta împotriva apartheidului în ţara sa.
Mii de persoane sunt aşteptate să asiste la discursul fostului preşedinte american la Johannesburg, intitulat: "Reînnoirea moştenirii lui Mandela şi promovarea cetăţeniei active într-o lume în schimbare".
Alte personalităţi se vor afla în public: văduva lui Mandela, Graca Machel, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa şi arhiepiscopul Desmond Tutu. Fostul secretar general al ONU Ban Ki-moon şi fostul preşedinte american Jimmy Carter sunt de asemenea aşteptaţi să participe la eveniment.
În 2013, Obama a adus un omagiu emoţionant la funeraliile lui Mandela şi vorbeşte deseori despre influenţa uriaşă pe care Mandela a avut-o asupra sa, mai notează dpa.
"Curajul moral al lui Madiba a fost o sursă de inspiraţie personală pentru mine", a spus el odată.
Este primul discurs public important al lui Obama de când Donald Trump i-a luat locul în funcţia de preşedinte, însă nu este de aşteptat ca el să îl menţioneze pe controversatul său succesor.
Barack Obama participă la ceremoniile care marchează 100 de la nașterea lui Nelson Mandela, în Africa de Sud
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.769
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
1.769

59
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
59

1.691
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.691

1.722
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.722

1.880
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.880

2.844
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.844

721
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
721

4.254
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.254

88
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
88

2.018
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.018

120
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
120

190
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
190

128
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
128
















Comentează