Analiştii CFA România estimează un deficit bugetar de 7% din PIB în 2021 şi de 5,7% în 2022, o rată a inflaţiei de 6,06% pentru orizontul de 12 luni şi o datorie publică în urcare la 52,5% din PIB, potrivit unui comunicat al organizaţiei transmis miercuri AGERPRES.
În cadrul sondajului Asociaţiei CFA Romînia au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale (durata impactului economic al coronavirusului, evoluţia PIB şi a deficitului bugetar).
Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru deficitul bugetului de stat pentru anul 2021 este 7%, iar pentru anul 2022 este 5,7%. Valoarea medie a anticipaţiilor în termeni reali a PIB în anul 2021 este +6,6%, iar pentru 2022 de 4,3%. Totodată, datoria publică (procent din PIB) va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 52,5% din PIB.
Cea mai mare parte a participanţilor la sondaj, 36%, anticipează ca impactul economic al coronavirusului va dura cel puţin până în trimestrul II al anului 2023.
"În contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipaţiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni au continuat să crească şi au atins un nou maxim istoric (al sondajului Asociaţiei CFA România). Mai mult, dispersia ridicată a răspunsurilor indică o incertitudine ridicată cu privire la evoluţia inflaţiei în următorul an. În concordanţă cu anticipaţiile inflaţioniste, precum şi cu măsurile de politică monetară ale BNR, au crescut şi anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă atât de piaţa monetară, cat şi la titlurile de stat", a afirmat Adrian Codîrlaşu, CFA - vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut uşor, la valoarea de 57,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 7,2 puncte). Această situaţie s-a datorat evoluţiei divergente a celor două componente ale indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 6,06%.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, toţi participanţii la sondaj (100%) prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0284, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0859 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului euro/leu pentru un orizont de 12 luni este 4,9700.
Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţa profesională.
În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA). Comunitatea CFA mai cuprinde şi aproximativ 150 de candidaţi la unul din nivelurile de examinare.
Avertisment dur al analiștilor! Economia României va ajunge la ATI în următoarele luni: ce se va întâmpla cu deficitul, inflația și datoria publică
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.058
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.058

2.662
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
2.662

34
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
34

8.679
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
8.679

32
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
32

31
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
31

61
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
61

384
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
384

64
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
64

2.356
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.356

2.141
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
2.141

127
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
127

1.747
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.747
















Comentează